N. D.

La nivelul județului Prahova continuă să apară gesturile și acțiunile ce vizează solidaritatea cu personalul medical – cel mai implicat și expus, în această perioadă, în lupta cu epidemia de coronavirus – care are nevoie de cel mai mare sprijin. Astfel, compania EGEA INVEST S.R.L. din Ploiești – membră a Camerei de Comerț si Industrie Prahova – şi CCI Prahova au anunțat că au pus la dispoziția Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, cu titlu de sponsorizare, un sistem de dezinfecție pentru autoutilitare sanitare – inclusiv cele de tip SMURD. Sistemul a fost instalat și este deja operațional la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova – Stația Ploiești, de pe Șoseaua Vestului nr. 24. Anunțul sprijinului oferit medicilor de la Ambulanță vine după ce și Primăria Ploiești a făcut public faptul că a achiziționat două sisteme profesionale de nebulizare necesare pentru dezinfecția ambulanțelor după transportarea pacienților suspecți sau confirmați cu COVID-19. Totodată, odată cu acestea, s-au achziționat și 4 litri de dezinfectant microfloră, urmând ca, în perioada următoare, municipalitatea să intre în posesia a încă 11 litri de dezinfectant de acest gen. Cele două aparate și dezinfectantul sunt în conformitate cu cerințele și recomandările Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile și au fost predate deja Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Bunurile au fost achiziționate de municipalitate și predate în baza unei hotărâri adoptate în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești, valoarea acestei achiziții fiind de aproximativ 20.000 lei, inclusiv TVA. Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Prahova a precizat că ambele sisteme profesionale de nebulizare și dezinfectantul aferent vor fi utilizate atât pentru ambulanțele proprii, cât și pentru dezinfectarea autovehiculelor aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” Prahova, ale SMURD Prahova și ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova „Colonel Alexandru Enescu”.