Măştile singure nu sunt „soluţia miracol” împotriva pandemiei de COVID-19, iar utilizarea lor la scară largă în rândul populaţiei este justificată numai atunci când există un acces limitat la apă pentru spălarea mâinilor sau când distanţarea fizică este dificilă, a declarat  directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Nu există un răspuns binar sau o soluţie miracol. Măştile singure nu pot opri pandemia de COVID-19”, a insistat şeful OMS.