Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

La 6 septembrie 1950, în cea de-a opta sesiune a Marii Adunări Naţionale a fost propus şi aprobat proiectul de lege numit „Pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române”.
Noul proiect a fost propus de Teohari Georgescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi, după noua organigramă administrativă, teritoriul României a fost împărţit în 28 de regiuni, 177 de raioane, 148 de oraşe şi 4052 comune. Regiunea Prahova a fost, la început, împărţită în şapte raioane, acestea au fost următoarele: Câmpina, Sinaia, Teleajen, Târgovişte, Ploieşti, Urlaţi şi Pucioasa. Pe plan sportiv, „sovietizarea” României a început în forţă, anii 1950 şi 1951 fiind socotiţi ca un „început” al organizării sportive. S-a trecut rapid la schimbarea de nume a echipelor, fiind împrumutate foarte multe nume ruseşti şi odată cu regionalizarea s-a pus în aplicare şi o nouă structură a sistemului de organizare a competiţiilor fotbalistice regionale. Principalul campionat de fotbal al regiunii din anul 1951 a purtat denumirea de Campionatul Regional A – Ploieşti, fiind organizat cu o singură serie, formată din opt echipe.
Clasament final: Campionatul Regional Ploieşti, Ediţia 1951 (1), Categoria I.
1. Flacăra Poiana Câmpina 14 10 2 2 46 11 22
2. Partizanul Raf. Teleajen 14 8 3 3 36 19 19
3. Partizanul Târgovişte 14 7 1 6 31 24 15
4. Partizanul Uzina Moreni 14 6 2 6 32 27 14
5. Metalul Banloc Floreşti 14 5 3 6 29 26 13
6. Constructorul Fieni 14 5 2 7 19 28 12
7. Partizanul AC Câmpina 14 4 2 8 18 34 10
8. Partizanul Min. F. de Pădure 14 1 5 8 11 53 7
Prima echipă campioană a regiunii, Flacăra Poiana Câmpina, care în perioada ianuarie-aprilie 1951 a evoluat sub numele de Partizanul Poiana Câmpina, a participat, alături de alte 27 formaţii campioane, la turneul de calificare pentru Divizia B, care a fost organizat pe patru zone – Nord, Sud, Vest şi Est. Dintre acestea, au obţinut, la final, promovarea în divizia B, patru formaţii. Din zona II, după cum a mai fost denumită seria Sud, au făcut parte, alături de formaţia câmpineană, următoarele 6 echipe: Spartac Buzău, Dinamo Călăraşi, Spartac Tr. Măgurele, Spartac Curtea de Argeş, Locomotiva PCA Constanţa şi Dinamo 8 Bucureşti. În prima partidă a meciurilor din grupă, 7 octombrie 1951, Spartac Curtea de Argeş a învins Poiana Câmpina cu 2-1. În jocul retur disputat duminică, 14 octombrie 1951, Flacăra Poiana Câmpina a întrecut pe Spartac cu 4-0. La numai o săptămână, 21 octombrie 1951, Locomotiva PCA Constanţa a dispus de formaţia câmpineană, scor 3-1, pentru ca în jocul retur, care a avut loc la 28 octombrie 1951, prahovenii să se impună cu 2-0. Şi cum regula era ca, în caz egalitate, golul din deplasare să conteze în balanţa calificării, a fost nevoie de disputarea celui de al treilea joc. Acesta s-a disputat la Bucureşti, pe terenul Spartac BRPR, joi, 1 noiembrie 1951, unde câmpinenii au câştigat cu 2-0, calificându-se în finala seriei. În prima manşă a ultimului act, Flacăra Poiana a întâlnit la 4 noiembrie 1951, pe stadionul „Dinamo”, formaţia Dinamo 8 Bucureşti, care s-a impus cu 2-0. Jocul retur s-a disputat la 11 noiembrie 1951, în faţa a 6.000 de spectatori, iar „prahovenii” au învins fără drept de apel formaţia bucureşteană, cu 5-0, golurile fiind marcate de Ion Zaharia (3) şi Ion Stanoilovici şi Gheorghe Ionescu I. Din lotul primei campioane a regiunii Ploieşti au făcut parte, în anul competiţional 1951, următorii jucători: Onicel şi Gheorghe Sălcudeanu – revenit de la Locomotiva Constanţa – portari; Victor Panowski, Nicolae Stoian, Ciacioglu Şarvaş, Ion (Pepi) Stanoilovici, Stelian Stancu, Filip Barbu, Ştefan „Bimbo” Mărgineanu, Gheorghe Ionescu II – Mălăeru, Radu Panenka, Ion Neacşu – transferat de la Armata Zenit Bucureşti, Victor Filip, Ion Gălăţeanu, Tudor Dima, Gheorghe Mihalea, Gheorghe Ionescu I – Tapalogea, Ion Zaharia – transferat de la Partizanul Bucureşti, Pavel Bădulescu – Bardatz – revenit de la Partizanul Ploieşti, Gheorghe (Gicuţă) Ionescu III şi Zorzini. Antrenori -Theodor Beffa şi Ion Tiron, preşedinte- Jack Russo. Aşadar, Câmpina a revenit pe scena diviziei B după o absenţă de patru ani.
(va urma)