V. Stoica

Evoluția cazurilor de coronavirus la nivel național impune instituirea unor măsuri speciale, astfel încât și la nivelul județului Prahova să fie pregătite spațiile necesare acordării asistenței medicale pentru bolnavii în stare gravă.
Unele dintre spațiile reabilitate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cu fonduri exclusiv de la Consiliul Județean Prahova, sunt aproape de a fi finalizate pentru primirea eventualilor pacienți cu afecțiuni grave cauzate de coronavirus.
Astfel, la parterul spitalului, unde există și posibilitatea unei intrări separate pentru persoanele infectate cu Covid-19, au fost pregătite saloane speciale cu 32 de paturi, în total, unde vor putea fi internați pacienții cu virus nou.
Zilele acestea vor fi amenajate complet saloanele respective, astfel încât să fie dotate cu aparatură pentru susținerea funcțiilor vitale, inclusiv cu ventilatoare pentru terapie intensivă.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a precizat că la Spitalul Județean se pune la punct amenajarea completă a spațiilor, pentru pacienții care ar urma să fie confirmați cu coronavirus și care vor avea nevoie de susținerea funcțiilor vitale cu ajutorul aparatelor. “Ne-am gândit, împreună cu reprezentanții Spitalului Județean, și la acoperirea cu personal medical. Una dintre variantele de urgență, pentru crearea unei linii de gardă pe Terapie Intensivă, va fi detașarea de medici de la Spitalul Municipal Câmpina, atât timp cât va fi necesar”, a precizat Bogdan Toader.sectie speciala - coronavirus1

Număr scurt, apelabil non-stop, la Consiliul Judeţean

Prahovenii au la dispoziție, începând de ieri, o nouă posibilitate de a lua legătura cu funcționarii Consiliului Județean Prahova: numărul scurt 0244/920. În contextul coronavirusului, una dintre măsurile luate la nivelul Consiliului Județean Prahova și al instituțiilor subordonate a fost aceea de restrângere a activității directe cu publicul.
Astfel, necesitatea de a asigura o comunicare cât mai eficientă cu locuitorii județului Prahova, la orice oră din zi și din noapte, a condus la înființarea unei linii telefonice accesibile 24 de ore din 24.
La numărul scurt 0244/920, apelabil din orice rețea, vor răspunde în orice moment funcționarii Compartimentului Monitorizare și Relații Publice din cadrul Direcției Județene de Pază, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova.
sectie speciala - coronavirus2Astfel, problemele legate de drumurile județene, de instituțiile aflate în subordinea CJ, dar și alte sesizări venite din partea prahovenilor și care au legătură cu activitatea Consiliului Județean vor putea fi semnalate de acum înainte și după încheierea programului normal de lucru.
Pe de altă parte, legătura cu reprezentanții Consiliului Județean poate fi menținută și la numărul de telefon 0244/514545 (centrală), sau online, la adresa de e-mail cons_jud@cjph.ro.

DGASPC a anunţat modul de obţinere a documentelor

În vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu Covid – 19, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a anunțat că au fost luate unele măsuri în relația cu publicul.
Astfel, legătura cu reprezentanții DGASPC poate fi menținută telefonic pentru transmiterea de informații și îndrumări: 0244/511.400; 0244/586.100, interior: 236 – Serviciul Relații cu Publicul; 0244/511.400, interior: 229 – Serviciul Evaluare Complexă a copilului cu dizabilități; 0244/511.400, interior: 223 – Serviciul Evaluare Complexă a persoanei adulte cu handicap.
De asemenea, transmiterea de documente și solicitări de evaluare/reevaluare, respectiv acorduri de prelucrare a datelor cu caracter personal poate fi făcută online, la adresele de email: sec_copii_ph@yahoo.com, sec_adulti_ph@yahoo.com și dgaspcph@yahoo.com.
Aceste măsuri de prevenire au fost adoptate în scopul asigurării protecției securității și sănătății beneficiarilor de servicii și prestații sociale și a angajaților instituției. Astfel, evaluarea și reevaluarea în vederea încadrării într-un grad de handicap se vor face exclusiv în baza documentelor transmise online, prin poștă sau prin reprezentanții primăriilor de domiciliu și nu mai este necesară deplasarea lor și/sau a reprezentanților legali ai acestora la sediul D.G.A.S.P.C. Prahova.
Pentru eliberarea biletelor gratuite de călătorie, persoanele beneficiare de certificat de încadrare în grad de handicap care necesită în mod special deplasări în baza acestor tichete de călătorie vor solicita acest lucru exclusiv telefonic (număr: 0244/586.100, interior 211). Tichetele de călătorie vor fi transmise posesorilor prin Poșta Română. Totodată, se va stabili, de comun acord cu beneficiarul, modalitatea de obținere a legitimației.
Referitor la eliberarea rovinietelor gratuite pentru autoturisme, persoanele beneficiare de certificat de încadrare în grad de handicap, îndreptățite să beneficieze de roviniete gratuite pentru autoturism, pot solicita acest lucru exclusiv telefonic (număr: 0244/586100, interior 236).
Pentru mai multe informații, persoanele interesate pot accesa site-ul instituției – www.copilprahova.ro, iar pentru consultanță pot suna la numărul de telefon 0244/511.400, interior 236, Serviciul Relații cu Publicul.