Nicoleta Dumitrescu

Faptul că, în țară, o nouă unitate medicală a intrat în carantină, dar și că, la nivel de județ, sunt tot mai multe semnalele în ceea ce privește necesitatea dotării medicilor din spitale cu echipament și materiale sanitare de protecție, ieri, și conducerea Colegiului Medicilor Prahova a ținut să tragă un semnal de alarmă pe această temă. Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, se atrage atenția în legătură cu necesitatea stringentă de a se lua măsuri concrete pentru a preveni expunerea personalului medical la coronavirus și a limita răspândirea acestui nou virus în unitățile sanitare publice și private. Concret, adresându-se prin intermediul acestui comunicat de presă și ”factorilor de decizie de la nivel județean, inclusiv de la nivelul conducerii unităților medicale prahovene”, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Prahova a ținut facă publică, sub forma unei recomandări, necesitatea luării unor măsuri urgente, pe care le redăm integral, așa cum au fost ele formulate: * organizarea activității în spitalele aflate în ”linia de foc” astfel încât să fie asigurate măsuri maxime pentru prevenția răspândirii virsului: triajul pentru screeningul preliminar al pacienților să fie efectuat foarte riguros și profesionist, pentru a evita internarea pacienților cu COVID-19 pozitiv și contaminarea zonelor de primiri-urgențe; * dotarea întregului personal sanitar cu echipament de protecție complet, măsura fiind obligatorie și urgentă; * instituirea unor protocoale/instrucțiuni privind utilizarea și îndepărtarea echipamentului de protecție pentru contactul cu pacienții cu coronavirus; * testarea imediată și periodică a personalului medical și monitorizarea stării de sănătate a acestuia. În context, conducerea Colegiului Medicilor Prahova le transmite decidenților faptul că a rămâne conectaţi la realitatea concretă în această perioadă nu este o opțiune, ci o obligație morală: ”Colegii noștri trebuie să dispună de suficiente resurse în lupta cu această pandemie. Fiți alături de lumea medicală! Spitalele, cabinetele medicale din ambulatoriu și de medicină primară sunt câmpurile de luptă unde trebuie să eliminăm virusul, să putem proteja populația, iar măsurile de protecție pentru personalul medical ne vor apăra de scenariile din alte state greu încercate, în care medicii au fost primele victime, îmbolnăvindu-se sau răspândind boala ei înșiși!”.
Apelul din care reiese că ”medicii nu pot lupta cu mâinile goale” a fost făcut și în contextul în care, prin intermediul Primăriei Ploiești, OMV Petrom a donat, recent, Colegiului Medicilor Prahova următoarele materiale de protecție: 5.600 de bucăți de măști chirurgicale, 11.200 de mănuși de unică folosință, 100 de litri de gel antibacterian și 456 de litri de dezinfectant.