Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere ministrului Educației Monica Anisie ca personalul din învățământul preuniversitar să fie vaccinat gratuit, în condițiile în care există școli unde s-au înregistrat numeroase cazuri de gripă, anunță Mediafax.
„În condițiile în care, în prezent, există unități de învățământ în care sunt epidemii de gripă, iar prin bugetul de stat pe 2020 nu s-au asigurat fondurile necesare pentru vaccinarea salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) vă adresează rugămintea de a face o analiză, la nivel național, a fondurilor necesare pentru asigurarea vaccinării personalului din învățământ împotriva bolilor infecto-contagioase, astfel încât să fie solicitate aceste fonduri la prima rectificare bugetară”, se arată în solicitarea către ministrul Educației.
De asemenea, sindicaliștii din FSLI cer și ca Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Sănătății, să elaboreze nomenclatorul bolilor profesionale pentru personalul din învățământ.
Peste 81.000 de infecții respiratorii acute se înregistrează la nivel național, în creștere față de săptămâna trecută.
De la începutul sezonului, au fost confirmate la nivel național peste 240 de cazuri de gripă.