„Bulgaria trebuie să limiteze furnizarea de echipamente militare ruse către Serbia prin spaţiul nostru aerian, deoarece astfel se va garanta securitatea în Balcani”, a declarat preşedintele Centrului Euro-Atlantic de Securitate de la Sofia, Ţvetan Ţvetanov, potrivit site-ului Novinite, citat de Rador şi Hotnews. Acesta a comentat informaţiile din mass-media, potrivit cărora spaţiul aerian bulgar este utilizat de Rusia pentru a livra elicoptere de luptă Mi-35 pentru Belgrad, precum şi pentru a transporta sisteme de rachete antiaeriene S-400 de ultimă generaţie, care la sfârşitul lunii octombrie au fost folosite la exerciţiile militare sârbo-ruse. „Trebuie să avem o poziţie clară. Trebuie să limităm o astfel de abordare pe care o are partea rusă şi să garantăm securitatea regiunii noastre. Cu astfel de exerciţii, cu o tehnică similară care traversează teritoriul Bulgariei, există întotdeauna premise pentru ca partea rusă să sugereze că este statul dominant care poate face orice doreşte în Balcani”, a subliniat Ţvetanov. El a făcut un apel pentru un rol mai activ al Bulgariei şi guvernului său în regiunea Mării Negre. „Prin anexarea Crimeii, prin forţa şi rolul dominant al militarilor ruşi în regiunea Mării Negre, se limitează orice posibilitate pentru parteneriate şi iniţiative regionale ale tuturor statelor membre. Tocmai de aceea, NATO, Bulgaria şi toate ţările din regiune trebuie să fie foarte unite, coordonate, astfel încât să putem avea un rol de descurajare pentru această agresivitate a părţii ruse. Centrul de coordonare militară navală, care se planifică să fie înfiinţat la Varna, va juca un rol esenţial. Vizita în SUA a premierului bulgar, Boiko Borisov, şi discuţiile sale cu preşedintele american, Donald Trump, precum şi cadrul strategic ne vor oferi mult mai multă securitate, mult mai multe posibilităţi pentru a face parte din interoperabilitatea statelor membre NATO”, a afirmat preşedintele Centrului Euro-Atlantic de Securitate. „Prin Centrul de coordonare de la Varna vom putea ocupa locul care ni se cuvine ca poziţie geostrategică în regiune, deoarece până în acest moment, Bulgaria a fost uşor absentă din acest rol. Cred că, odată cu modernizarea armatei bulgare, devenim interoperabili cu armata NATO. Odată cu achiziţionarea aeronavelor F-16, avem ocazia să facem parte din familia europeană a F-16. Ştim că vecinii noştri din regiune – Turcia, România şi Grecia – deţin echipamente similare”, a precizat Ţvetanov.
Acesta a subliniat, de asemenea, importanţa diversificării în domeniul energiei, care, în opinia sa, este singura contracarare a influenţei ruseşti în creştere. „Proiectul Turkish Stream suscită îngrijorări, deoarece, traversând teritoriul Bulgariei, Gazprom, respectiv Rusia, îşi creşte semnificativ influenţa. Adevărata, reala diversificare trece prin interconectarea cu Grecia, cu posibilităţi pentru acele platforme de gaz lichefiat, despre care s-a discutat şi în timpul vizitei premierului în SUA, astfel încât să putem oferi o diversificare reală. Acest lucru ne va oferi posibilitatea de a furniza gaze din mai multe surse, care îl vor oferi la un preţ competitiv şi ne va permite să găsim ceea ce este mai bun pentru economia bulgară, pentru consumatori şi, desigur, pentru partenerii noştri din Europa”, a adăugat Ţvetan Ţvetanov.