Mitropolitul Dosoftei s-a născut în anul 1624, la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru început acasă, apoi la Iaşi, la Colegiul de la Trei Ierarhi, înfiinţat în timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici se îndreaptă spre Liov, unde va studia la Şcoala Frăţiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Aici a învăţat limba greacă, latina, slavona bisericească şi polona, devenind unul dintre poligloţii vremii. În anul 1649 s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosoftei. În anul 1658 a fost ales şi hirotonit episcop de Huşi, apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
Toată viaţa mitropolitului a fost o trudă neîncetată pusă în slujba poporului şi a limbii româneşti. În vremea mitropolitului, slujbele se ţineau fie în greceşte, fie în slavonă, limbi pe care poporul nu le mai înţelegea. Astfel, marea sa grijă era ca poporul să înţeleagă ceea ce se slujeşte în biserică.
Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet naţional, primul traducător în limba română al cărţilor de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în româneşte al unor cărţi din literatura dramatică şi istorică universală, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii. Mai este cunoscut drept o personalitate a vieţii culturale şi spirituale româneşti şi pentru traducerile sale din literatura patristică şi pentru contribuţia sa la formarea Limbii literare româneşti.
În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldaţii polonezi au luat cu ei ca ostatic şi pe mitropolitul Dosoftei. Rămâne în exil până la sfârşitul vieţii. A trecut la cele veşnice pe 13 decembrie 1693. A fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina).
Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc în data de 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iaşi.