În acest an, Săptămâna mondială de informare asupra antibioticelor este marcată între 18 şi 24 noiembrie.Desfăşurate sub egida Naţiunilor Unite, manifestările din această perioadă au ca obiectiv să crească gradul de conştientizare la nivel mondial privind rezistenţa organismului uman la antibiotice în cazul îmbolnăvirilor şi încurajarea folosirii celor mai bune practici în rândul populaţiei, al lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi al ­factorilor de decizie, pentru a evita răspândirea folosirii excesive a acestora, potrivit Agerpres.În acest context, Centrul ­European pentru ­Controlul Bolilor (ECDC) lansează rezultatele primului său studiu profesional, realizat în 30 de ţări din Uniunea Europeană şi Europa, privind cunoştinţele, atitudinile şi comportamentul lucrătorilor din domeniul ­sănătăţii cu privire la utilizarea antibioticelor şi eforturile legate de rezistenţa la antibiotice.
De la descoperirea lor, antibioticele au fost considerate drept piatra de temelie a medicinei moderne. Cu toate acestea, folosirea abuzivă a antibioticelor pentru tratarea unor afecţiuni atât la oameni cât şi la animale a determinat apariţia şi răspândirea rezistenţei la antibiotice. Spre exemplu, în chirurgie, abuzul de antibiotice pune în pericol pacienţii care urmează să fie supuşi unei operaţii.
Până la 33% dintre pacienţii chirurgicali primesc o infecţie postoperatorie, ­dintre care 51% pot fi rezistenţi la antibiotice. Rezistenţa la ­antibiotice creşte până la stadii periculoase în toate părţile lumii şi ne ameninţă capacitatea de a combate ­bolile infecţioase comune şi de a sprijini procedurile medicale moderne, potrivit portalului who.int/infection-prevention.
Campania din 2019 îndeamnă la acţiuni urgente pentru a stopa acest fenomen, sugerând că monitorizarea prescripţiei antimicrobiene şi a comportamentului de consum oferă informaţiile şi instrumentele necesare pentru a evalua consecinţele abuzului antimicrobian.
Rezistenţa la antibiotice este capacitatea microorganismelor de a combate acţiunea unuia sau a mai multor antibiotice. Nu oamenii sau animalele devin rezistenţi la tratamentele cu antibiotice, ci bacteriile prezente în organismul lor.