N.D.

Deşi, în ultima perioadă, vremea a fost mai degrabă una care a demonstrat că vara târzie nu se lasă uşor plecată, chiar dacă este luna noiembrie, Ploieştiul a început să fie împodobit cu… ”zurgălăi”.
impodobire sarbatori iarna1În oraş, mai ales în zona centrală, se montează ornamentele specifice Sărbătorilor de Iarnă, astfel încât, potrivit tradiţiei, înainte de Moş Nicolae, municipiul reşedinţă de judeţ să primească “botezul” iluminatului festiv, specific sfârşitului de an. Deşi municipalitatea nu a făcut publică, până în momentul de faţă, care este strategia în ceea ce priveşte împodobirea oraşului pentru apropiatele Sărbători, în comparaţie cu anul trecut, după cum se vede deja, de ornamente de iarnă vor avea parte şi ale zone, cum ar fi esplanada din faţa Casei Sindicatelor, dar şi bucăţia de parc din apropiere.
Rămâne de văzut dacă, pe lângă Moş Crăciunii şi renii lor, la Ploieşti vor mai ajunge şi pinguinii care, cu câteva ierni în urmă, au fost inclusiv subiect de bancuri!