Luiza Rădulescu Pintilie

Maria şi Tudor sunt încă la vremea poveştilor şi, cu siguranţă, nimeni nu le-ar putea povesti mai frumos despre zâne, despre prinţi ori dragoni, decât cea care le-a dat viaţă din viaţa ei. Şi aşa trebuie să rămână pe mai departe!
O singură poveste nu trebuie să afle, însă, cei doi copii de patru şi şase ani, cel puţin până când vor creşte mari şi vor putea înţelege: dramatica poveste de viaţă a mamei lor, împovărată de recidiva unei necruţătoare boli. În 2017, doamna Marilena Iulia Mărişoiu a fost diagnosticată cu un cancer de sân. Trecută printr-o intervenţie chirurgicală, aceasta a depăşit cu bine greaua încercare la care a supus-o viaţa, iar evoluţia postoperatorie a fost una dătătoare de speranţe, încât povestea sa a avut, până în urmă cu câteva săptămâni, un final fericit. Viaţa întregii familii părea reintrată pe un făgaş normal, până în urmă cu nici două săptămâni, când la un control de rutină au fost identificate metastaze cerebrale. Verdictul medicilor e mai mult decât tragic, în lipsa instituirii imediate a unui foarte costisitor tratament puţine luni de trăit fiind prognozate pentru mama în vârstă de 34 de ani.
Nicio clipă nu a ezitat soţul său să facă orice demers pentru a-şi salva soţia, inclusiv pe acela de a vinde tot ceea ce puteau vinde, dar din nefericire costurile foarte mari ale tratamentului sunt mult deasupra oricăror eforturi pe care le-ar putea face de unii singuri.
Recunoscător pentru orice semn de susţinere pe care l-au primit în toţi aceşti din urmă ani, fără a-şi pierde însă speranţa, tânărul tată are încredere, pe mai departe, că vor putea trece şi peste noua încercare la care îi supune viaţa, aşa cum are încredere în şansa de vindecare a soţiei sale şi în cea a copilaşilor lor de a o auzi pe mai departe spunându-le poveşti. Iar strigătul disperat de ajutor pentru salvarea unei mame se cuvine să nu rămână fără ecou în inima acelora care îşi pot alătura contribuţia financiară astfel încât instituirea tratamentului să nu fie întârziată nici măcar o singură zi. Nicio sumă de bani nu va fi neînsemnată, dimpotrivă, oricât de mică ar fi tot ar însemna o picătură de „apă vie”, încât în povestea de viaţă a doamnei Marilena Iulia Mărişoiu, binele să învingă răul, bucuria să urmeze tristeţii, speranţa să ia locul deznădejdii de acum.
Lacrimile unui tată şi încrederea pe care şi-o păstrează cu greu mama care se gândeşte nu doar la ea, ci şi la copiii şi soţul său, nu pot să nu înduioşeze pe oricine şi, mai ales, nu se poate să nu încălzească sufletul acelora care pot schimba dramatica lor poveste de viaţă. S-a dovedit nu o dată că orice poveste, oricât de dramatică, poate fi rescrisă atunci când există inimi „calde” şi dovezi de solidaritate omenească! Cele care nădăjduim, scriind aceste rânduri, să-şi găsească loc şi în dureroasa poveste de viaţă pe care o trăieşte în aceste zile familia Mărişoiu şi încă o altruistă dovadă prin fiecare depunere de bani în conturile deschise cu atâta speranţă că nu va fi lăsată singură în această grea bătălie de viaţă: RO40RNCB0857080576740001 – lei şi RO37RNCB0205080576740063- valută, cont SWIFT RNCB ROBU, deschise pe numele MĂRIŞOIU MARILENA IULIA (Detalii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0722474743).
Maria şi Tudor au dreptul să trăiască bucuria de a o auzi pe mama lor spunându-le poveştile preferate!