Primăria Câmpina a anunţat că, de la începutul lunii octombrie, operatorul de salubritate – S.C. Floricon Salub S.R.L – a demarat o campanie de dezinsecție, ca urmare a necesității combaterii unor țânțari din speciile Culex Pipiens și Aedes Albopictus, precum și pentru invazia insectei Corythuca Ciliată – cunsocută drept “Tigrul Platanului”. Potrivit administraţiei locale, acțiunile de dezinsecție se desfăşoară în zonele cunoscute a fi posibile locaţii de înmulțire a acestor insecte, respectiv zona parcurilor, a lacurilor, spațiile verzi, zone cu umiditate crescută, canale de ape pluviale, spaţiile de colectare a deșeurilor, zone cu vegetație. S-a făcut precizarea că substanțele folosite sunt produse biocide, avizate sanitar de către Ministerul Sănătății.