Giorgiana Radu
Pe ultima sută de metri, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale îi scoate din ce în ce mai des în poze televizate pe înscrișii în cauză. Desigur, mai toate apariţiile sunt poleite cu zâmbete, aplauze, urale. Într-un astfel de cadru, de pildă, am aflat ceva ce nu știam. „Klaus Iohannis este cel mai tare președinte”. Deși se află la Cotroceni de cinci ani, n-am aflat acest lucru până când, sâmbătă, la Școala de Vară a junilor PNL, o tânără liberală a glăsuit răspicat, pentru toţi aceia care, ca și mine, n-au știut. Trebuia să aflăm, măcar acum în al doisprezecelea ceas, să știm ce votăm în noiembrie.
Doar că spusele ei nu prea se nimeresc pe potriva faptelor. Că Iohannis este moale, n-am crezut niciodată, că doar nu e alcătuit din plastilină, dar nici tare în fapte măreţe nu s-a căznit să se arate. Încearcă să facă acest lucru de vreun an încoace. Nu știu însă dacă îi și iese. E ușor să fii tare când mergi în fieful tău, când ești primit cu ovaţii și laude în exces.
Toţi politicienii, în campaniile electorale, merg acolo unde li se așterne covorul roșu. Le-aș sugera să lase deoparte România cosmetizată și să meargă în cea reală, în cea dureroasă. Sigur că primirea lor n-ar fi una la fel de călduroasă, dar voturile vin și de acolo. Și acei oameni sunt reprezentaţi tot de domniile lor. Să meargă pentru o zi în sătucurile uitate până și de Dumnezeu. Să stea o zi în spitale, să vadă greutăţile întâmpinate de pacienţi și medici deopotrivă. Să aibă curajul să dialogheze cu oamenii obișnuiţi, nu cu cei plătiţi să le strângă mâna și să-i felicite pentru cât de bine conduc ei ţara.
Klaus Iohannis și alţi politicieni promit o Românie normală. Ce înseamnă normală? Oamenii nu mai știu să facă diferenţa între normal și anormal. După 1989, cetăţenii acestei ţări au crezut că vor trăi normal. Nu a fost așa!
În precedenta campanie electorală aţi promis normalitate, domnule Iohannis. Dacă v-aţi fi ţinut de cuvânt, dumneavoastră dimpreună cu ceilalţi politicieni, astăzi n-am fi discutat despre tragedia Caracal, despre numeroasele mușamalizări în cazuri de corupţie, crime și violuri. Acum ne promiteţi din nou o Românie normală în vremuri strivitor de anormale.
Arătaţi-ne prin propriul exemplu. Dacă șpaga (ce cuvânt odios!), nepotismul, sunt cele care primează în politică și în toate instituţiile statului, e greu să trăiești într-o ţară normală.
Când mergi la medic și se comportă „normal”, primul gând e că acesta este semnul că trebuie să te cauţi în portofel, deși el doar își îndeplinește atribuţiile. Sau dacă un funcţionar e din cale afară de amabil, te gândești că ești privilegiat și atunci va trebui să-i oferi o „atenţie”. Normalul îl percem ca fiind ceva nefiresc.
Nu suntem obișnuiţi să trăim normal din vina politicienilor. Un politician, aparent distant de politică, dar vârât cu totul în ea sunteţi și dumneavoastră, domnule Iohannis, că nu aţi apărut din solul selenar, ci tot din fertilul pământ dâmboviţean.
Normalitatea nu se instalează peste noapte. Așadar, începeţi procesul cu dumneavoastră. Daţi-ne exemplul normalităţii și atunci, cu siguranţă, lucrurile vor intra pe făgașul dorit. Altfel, cuvintele se pierd. Trece peste ele vântul finalului de campanie, apoi se așterne praful uitării, până – nu-i așa? – la următorul scrutin electoral, când toţi politicienii, fără excepţie, își aduc aminte de noi, plebea votantă.
