Preşedintele SUA, Donald Trump, a sugerat, în discuţii cu consilierii săi, că ar putea cumpăra insula Groenlanda, teritoriu autonom danez, dar nu este clar cât de serioasă este ideea liderului de la Casa Albă, informează publicaţia The Wall Street Journal, citând surse familiare cu discuţiile, potrivit Mediafax. Trump a menţionat acest subiect cu ocazia unor întrevederi, la dineuri şi în treacăt, întrebându-şi consilierii dacă SUA pot achiziţiona Groenlanda, ascultând cu interes discuţiile privind abundenţa resurselor naturale şi importanţa geopolitică a insulei şi, potrivit unor persoane, a cerut unui consilier de la Casa Albă să analizeze ideea. Cu o populaţie de 56,000 de locuitori, Groenlanda face parte din Danemarca, având o largă autonomie internă, însă Copenhaga decide asupra chestiunilor de securitate şi politică externă. În urma unui referendum în 1982, locuitorii insulei au decis retragerea din Uniunea Europeană. Casa Albă şi Departamentul de Stat de la Washington nu au răspuns solicitărilor jurnaliştilor americani de a comenta informaţiile. De asemenea, niciun răspuns nu a fost primit de la oficiali guvernamentali danezi, de la Ambasada daneză în SUA sau de la cabinetul premierului din Groenlanda. Oficialii americani consideră Groenlanda ca având o mare importanţă pentru securitatea Statelor Unite. Un tratat defensiv între Copenhaga şi Washington, încheiat în urmă cu mai multe decenii, conferă forţelor armate ale SUA drepturi aproape nelimitate în Groenlanda, unde se află cea mai nordică bază militară americană, Thule Air Base. Aflată la aproximativ 750 de mile (1200 de kilometri) nord de Cercul polar arctic, baza include o staţie radar ce face parte din sistemul american de avertizare timpurie pentru ameninţări balistice. De asemenea, baza este folosită de Comandamentul Spaţial din cadrul Forţelor aeriene SUA, cât şi de Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD). SUA au depus eforturi susţinute să blocheze iniţiativele economice chineze în Groenlanda. Aceasta nu ar fi prima tentativă a Washingtonului de a achiziţiona teritoriul danez. După cel de-al Doilea Război Mondial, Administraţia SUA, condusă de Harry Truman, a dezvoltat un interes geopolitic pentru Groenlanda, iar în 1946 a oferit 100 de milioane de dolari pentru insulă, însă Danemarca a refuzat oferta. Însă prima tentativă americană de a cumpăra insula, dar şi Islanda, a avut loc în 1867, însă fără succes. O persoană care a participat la un dineu în cursul căruia Donald Trump a menţionat acest subiect le-a spus jurnaliştilor că liderul de la Casa Albă este interesat de acest subiect datorită resurselor naturale ale insulei, dar şi pentru că ar oferi preşedinţiei sale o moştenire de tipul achiziţiei teritoriului Alaska, în anul 1867.
O serie de politicieni danezi şi-au manifestat dezaprobarea faţă de ideea că SUA ar putea cumpăra Groenlanda, după ce publicaţia The Wall Street Journal a relatat că preşedintele american Donald Trump a sugerat în discuţii private că ar fi interesat să achiziţioneze insula arctică. Martin Lidegaard, fost ministru de Externe şi un lider al Partidului Social Liberal, a calificat ideea drept o „propunere grotescă”, fără vreun fundament real, relatează agenţia de ştiri Reuters. „Vorbim despre oameni reali şi nu putem vinde Groenlanda ca o veche putere tradiţională”, a adăugat Lidegaard.
„Dacă chiar îi trece prin cap asta, atunci aceasta este dovada finală că a înnebunit”, a declarat şi Soren Espersen, purtătorul de cuvânt pentru politică externă al Partidului Popular Danez. „Gândul că Danemarca ar putea vinde Statelor Unite 50.000 de cetăţeni este complet ridicol”, a adăugat politicianul danez.