Lucian Avramescu
Nimic nu mai e bun, coropişniţe rod
Prin interior inima cândva iubitoare
Descoperi că genialul e un biet nerod
Îndrăgostit de iluzii, cu ele în braţe moare

S-a stricat coviltirul universului, plouă
Din tavan, alteori straniu din dușumea
Cuvintele, care făceau ouă de aur, căutate de ouă
Se dovedesc niște cloști sterpe, nimeni nu le mai vrea

Un discurs sec, lugubru, al nimănui
Scris parcă de un paratrăsnet robot
Curge din aparatul agăţat în cui
Și nu-ţi intră nimic în suflet, ci vorbele lovesc în bot

Toate acestea le-a notat, parcă era un extraterestru,
Coborât pe pământ să vadă plantaţia divină,
Omul pur, umblând gol prin păduri
Deosebindu-se
Nu doar prin lipsa de blană, de jivină

Ce-aţi făcut voi cu voi, m-a întrebat
Totul e la fel, i-am răspuns, pregătită e Arca lui Noe,
Îndrăgostiţii sunt aidoma, tot Adam și Eva,
Curioși, independenţi și puri, ca Daphnis și Chloe

Mai sunt un miliard de ani până când Terra oamenilor dispare
Până atunci lighioana asta frumoasă
Mai are de muncit mult la stricăciune și la disperare

Ai notat doar tot ce nu-i bun, ca un reporter
Dornic de ieftin succes
Dar n-ai văzut încă lumina ochilor copiilor
Și nici n-ai citit poeziile, cele care nu-s scrise, mai ales
Eu cred că Arca lui Noe stă degeaba
Șomează apocalipsa, apele scad degeaba sau cresc,
Iar iubirea e semnul că diavolul nu și-a pus cu totul laba
Pe oamenii care, imperfecţi cum or fi, simt, deci iubesc
Nimic nu mai e bun, zici, coropişniţe rod
Prin interior inima cândva iubitoare
Dar eu îţi răspund că poezia din om n-a murit
Iar ea rezistând, specia se arată nemuritoare

Bună ziua, omule, să nu-mi spui că nu ţi-e bine
Uită-te în preajmă, fragii, murii, gorunii te iubesc
Păsările cântă simfonic pentru tine
Iar din pălăria ta mănătărci și bureţi gălbiori cresc

Pe buze, iarba crește, pe nări, pădurea tropicală
Toate arată că tu ești suportul a ceea ce există
Dumnezeu nu te-a lăsat degeaba înlocuitor
Al viziunii lui, care nu era una tristă

21 iulie 2019, Sângeru