George Marin

Renumele de „Prosop” adăugat,cu multă vreme în urmă, numelui antrenorului emerit Titi Tudor s-a transformat, la sfârșitul săptămânii trecute, în nume. Mai precis, în numele sălii de box din Ploiești, orașul care a dat doi campioni mondiali ai boxului profesionist, Leonard Doroftei și Adrian Diaconu, campioni care au descoperit farmecul mânuirii mănușilor de box în arta pugilistică tocmai în această sală. De acum înainte, placa montată la colțul clădirii arată noul nume al sălii: Sala de box „Titi Prosop”. Momentul a fost marcat printr-o gală de box care a cuprins 11 meciuri susținute de copii, cadeți și juniori, băieți și fete. Gala a fost onorată de prezența președintelui Federației Române de Box, Vasile Câtea, și a viceprimarului municipiului Ploiești, Cristian Ganea.
Gala a propus pugiliști mai mult sau mai puțin experimentați de la cluburile bucureștene Steaua (antrenor Dumitru Dobre) și Rapid (antrenor Mihai Stavri), de la CSM Alexandria (club asociat cu CSM Ploiești, antrenor Ion Alexandru), precum și de la localnicele CSM Petrolul (antrenori Ion Moroiță, Sandu Leontin și Ovidiu Dragomir) și CSM Ploiești (clubul organizator, antrenori Titi Tudor și Adrian Pârlogea).
Un apreciabil spectacol pugilistic l-au oferit partidele Ciprian Iopciu (Steaua) – Cosmin Bănică (CSM Ploiești) și Raul Marin (Steaua) – Marian Ghinoiu (CSM Ploiești). Bănică, deși cu o poziție mai rigidă în ring și cu o experiență vădit mai redusă în comparație cu oponentul său, a reușit să își pună în valoare viteza de reacție și să utilizeze lovitura de stânga pentru a măcina rezistența fizică a adversarului, dominând permanent lupta, de-a dreptul categoric în runda a treia. A doua partidă menționată, una de real spectacol, a fost atractivă prin lupta bărbătească dintre cei doi foarte tineri pugiliști. Bucureșteanul a început mai bine, dar Ghinoiu a revenit și a preluat controlul luptei, una fără menajamente, prin seriile de lovituri administrate adversarului.
Un cuvânt aparte pentru Augustin Dinu, un puști de numai 8 ani, care, în ciuda staturii încă mici, a arătat că are inimă de boxer, stăpânind ringul și, implicit, adversarul, nu numai prin atitudine, ci și prin viteza de execuție a loviturilor. Desigur, sunt perspective de mare progres. Dacă loviturile directe sunt „aruncate” corect, mai trebuie lucrat la cizelarea croșeelor și a upercuturilor. Dar, după mai puțin de șase luni de practicare a boxului, poate cerem prea mult. Cu toate acestea, îndrăznim o întrebare: se ridică un nou Doroftei?
Am mai remarcat echilibrul din disputa dintre Răzvan Pavel și Cristian Tudor – campion național și, respectiv, vicecampion național la copii, categoriile 34, respectiv, 32 de kilograme – precum și evoluțiile a două tinere pugiliste, Geanina Bănică, care a arătat o mare ambiție în luptă, și Izabela Pârvu, o fată cu o directă explozivă cu ajutorul căreia și-a trimis adversara la podea.
Au oficiat: Ștefan Iordache – delegat general, Andrei Crivăț, Adrian Nițescu, Marian Hodorog, Alexandru Dumbravă – arbitri, Ionel Luțan – crainic, Puiu Chiriță – cronometror.