Se accentuează procesul de dispariție a autorilor septagenari și octogenari care au deschis epigramei pârtii largi în literatura română. Puțini dintre cei care le calcă pe urme se dovedesc și adevărați creatori, cu măiestrie și respect pentru statutul acestei specii literare. Din păcate. Mulți cred că, și în această zonă, ca-n toate aspectele vieții cultural-social-politice din noua democrație, „se poate și așa”. Se cuvine, deci, să-i cinstim pe cei care au susținut epigrama decenii de-a rândul. Lăsând în urma lor creații care pot servi ca model celor care vor să se afirme pentru că „în acest gen minor este foarte greu să fii major.” Unul dintre corifeii epigramisticii românești, căruia merită să-i aducem cinstire, la o sută de ani de la nașterea sa, este Nelu Ionescu-Quintus.
S-a născut la Ploiești, pe 12 august 1919, a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel”. Ca fiu al acestui oraș de oameni isteți și cu frică de Dumnezeu, a devenit unul dintre simbolurile dinastiei de epigramiști IONESCU-QUINTUS, s-a remarcat prin talentul său de mânuitor al condeiului ascuțit, a publicat o seamă de volume, a participat la concursuri/festivaluri câștigând multe premii, a fost nelipsit din paginile revistei „EPIGRAMA” și ale altor publicații de profil. S-a făcut remarcat încă de la începutul anilor ’70, ca membru al Clubului Epigramiștilor „Cincinat Pavelescu”, alături de fratele său, neuitatul Mircea Ionescu-Quintus.
A plecat în 2014 să se întâlnească, pe plaiuri celeste, cu mulțimea de confrați care au lăsat în cultura română urme adânci. Epigrama, procesul de gândire pe care îl implică, „pritocirea” poantei, munca pe text pentru realizarea armoniei prozodice a catrenului, le-au menținut epigramiștilor imperiul lucidității și i-au transformat în „longevivi” (cum spune Șt. Cazimir): Nelu Quintus ne-a părăsit la aproape 95 de ani, dar Ploieștiul – centru epigramistic puternic e renumit și prin lunga durată de viață a celor care au mânuit condeiul buclucaș: să ne gândim numai la doi dintre aceștia: Vasile Moșneanu (1911-2011) și Mircea Ionescu-Quintus (n. 1917), care ne-a părăsit în septembrie 2017.
Omagiul adus unui epigramist plecat izvorăște, de fapt, din valoarea creației lui, care continuă să fie citită de urmași. Acesta este și omagiul pe care dorim să i-l aducem și noi, amintind contemporanilor măcar câteva dintre epigramele sale antologice. Pentru a defini această specie ingenioasă a literaturii, cu blitzul ei „din coadă”, apelează la un domeniu familiar ploieștenilor cu nemuritorul lor „PETROLUL”: Epigrama – După sens și parametrii / Epigrama e un meci / Cu un unsprezece metri / În minutul 90!
Le acordă atenție și fotbaliștilor, marcând, în poarta lor, goluri cu săgeata: Unor fotbaliști – Pentru îndreptare / Eu îi prind în faruri / Și când trag în bare, / Și când trag în baruri. Creația sa marchează tendința tot mai evidentă, în contextul în care parcă românului nu-i mai arde de râs, spre epigrama aforistică: Disciplina – Pentru viață, un tezaur, / Pentru oameni giuvaer, / Disciplina e de aur / Mai ales când e de fier. Nu lipsesc nici imagini provocate de accidente: Exces ce viteză – Ce relație ciudată / Între pasăre și om: / Cioara croncăne pe-o roată / Iar șoferul e „în pom”. Nu lipsesc epigramele cu o accentuată notă satirică precum cea intitulată Electorale, în care antonimia totul ~ nimic capătă semnificații adânci: Obținând de-ndată votul, /Prin eternul șiretlic, / Cum să nu-și dorească totul / Dacă-s „oameni de nimic”. Voluminoasa operă epigramatică a lui Nelu Quintus, precum și valoarea ei i-au asigurat acestui talentat mânuitor al condeiului ascuțit, ingenios, un loc de cinste printre epigramiștii clasici. Ca ploieșteni suntem mândri cu asemenea valori culturale și-i aducem omagiul pe care-l merită numele peste care nu se va aşterne zăpada timpului.
Dr. Elis Râpeanu
