• Hreanul este bun pentru sistemul nervos şi indicat în durerile articulare. Este o rădăcinoasă bogată în nutrienţi , o plantă rezistentă atât la temperaturi joase, cât şi la secetă. Rădacina de hrean are numeroase proprietaţi curative si conţine numeroase vitamine, C, A, B1,B2, săruri, minerale de fier, potasiu, calciu, magneziu, aspargină, uleiuri volatile. Mirosul înţepător al rădăcinii se datorează sulfurii de alil, care se regăseşte şi în usturoi, dar şi în ceapă, şi care, prin radere, dă naştere unei substanţe, mirosina, ce oferă proprietăţi iritante plantei. “Hreanul poate fi adăugat în salată, consumat sub formă de sos sau folosit la pregătirea preparatelor din carne. Hreanul conţine de două mai multă vitamina C decât lămâia, vitamine din grupul B şi minerale, printre care potasiu, calciu, fier şi fosfor”, precizează nutriţionistul Florin Ioan Bălănică, conform csid.ro.

• Multora li se va putea părea ciudat când vor auzi de cancer mamar la bărbaţi, iar motivul este acela că această formă este cel mai des întâlnită în rândul femeilor. Cu toate acestea, și reprezentanţii sexului tare sunt predispuși să dezvolte această boală. Deși cele mai dese cazuri de cancer mamar la bărbaţi sunt întâlnite la cei care au o vârstă înaintată, boala poate să apară oricând. Pacienţii depistaţi la timp cu această formă de cancer au șanse foarte mari să se vindece. Tratamentul implică, de obicei, intervenţie chirurgicală pentru a elimina ţesutul mamar afectat de celulele cancerigene. Alte tratamente, cum ar fi chimioterapia și radioterapia, pot fi recomandate în funcţie de fiecare caz în parte, scrie divahair.ro

• Fibroza pulmonară idiopatică este o boală subdiagnosticată în România. Fibroza pulmonară idiopatică (FPI) este o boală cronică rară, a cărei cauză nu se cunoaşte şi care afectează plămânii, determinând în timp cicatrizarea acestora şi făcând din ce în ce mai dificilă respiraţia. “Fibroza pulmonară idiopatică duce la lipsa oxigenului, la invaliditate şi la deces în doar câţiva ani, având un potenţial malign similar cancerului pulmonar”, spune conf. dr. Irina Strâmbu, coordonatorul Grupului de Lucru de Pneumopatii Interstiţiale Difuze al Societăţii Române de Pneumologie, scrie csid.ro