F. T.

Atât timp cât Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a fost dotat cu dispozitive Drug Test – aparate care pot detecta prezența în corp a până la nouă substanțe diferite interzise, – parcă e și păcat să nu fie folosite, nu ?
Și când spunem că este “păcat” ne referim la viețile care pot fi curmate nu numai de către cei care se urcă băuți la volan, ci din cauza conducătorilor auto care șofează sub influența drogurilor. Fiindcă, mai nou, se găsesc și inconștienți de acest fel…
De exemplu, în noaptea de vineri spre sâmbătă (19/20 iulie a.c.), în intervalul orar 1:00-4:00, polițiștii prahoveni, rutieri și de ordine publică, au acționat pe raza municipiului Ploiești pentru sancționarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor stupefiante.
Potrivit unui comunicat de presă al poliției prahovene, ”în noaptea respectivă au fost controlate 110 autovehicule, fiind efectuate 100 testări alcoolscopice.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.655 de lei.
Dar, asta nu-i nimic, fiindcă a fost prins și un șofer din Ploiești care a refuzat să fie testat cu aparatul de detectare a drogurilor din corp.
În legătură cu acest aspect, reprezentanții IPJ Prahova precizează: “tânărul ploieștean a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină. Testul preliminar efectuat la spital a fost pozitiv, indicând consumul de marijuana.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, iar până la finalizarea cercetărilor penale i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule”.
IPJ Prahova mai specifică în același document de presă faptul că “polițiștii rutieri vor acționa în continuare cu aparatele DrugTest, întrucât consumul de substanțe interzise afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, conducătorii auto putând deveni agresivi, iar în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori fatal”.