Ieri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinţilor Români al Reşedinţei Patriarhale, potrivit basilica.ro, citată de Mediafax.
„Simona este pentru mulţi tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenţei şi speranţei. Ne bucurăm să scoatem în evidenţă că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susţinut, prin efort constant”, a spus Patriarhul României.
Câştigătoarea turneului de la Wimbledon a mulţumit pentru distincţia primită. „Totdeauna mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit şi pentru familia în care am crescut”, a afirmat Simona Halep.
„Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ şi sper să bucur cât mai mulţi oameni şi copii, să-i inspir să reuşească şi ei ceea ce-şi doresc”, a completat Simona.
Pe lângă Crucea Patriarhală, Simona Halep a primit de la Patriarhul Daniel o Biblie „Centenar”.
La eveniment au fost prezenţi atât părinţii Simonei Halep şi alţi apropiaţi ai campioanei, cât şi consilieri patriarhali, clerici, ostenitori ai Reşedinţei Patriarhale.