Lucian Avramescu

Îmi place nemţoaica asta. Are o privire vie, știe toate limbile cu care poţi cere un pahar cu apă pe orice uliţă a planetei. La 60 de ani arată fain, se mișcă graţios, iar la nevoie te taie cu vorba, dovadă că nu se lasă intimidată ușor, are un crescendo în polemici care nu atinge ţipătul. Te bate duios. Ursula Gertrud von der Leyen este acum președintele celui mai puternic organism al Uniunii Europene.

Unii au votat mai greu, nu li se suia mâna, bărbăţia lor s-a căznit să se ridice în două dește. Dar nemţoaica, ministresă a Războiului (se zice Apărării!) în două guverne ale altei muieri tari, Merkel, născută în Belgia pe 8 octombrie 1958, a biruit până la urmă îndărătnicia nădragilor care staţionează pe scaunele plușate de la Bruxelles.
Mie, recunosc, mi-a fost mai la îndemână să mă las pe mâna femeilor, mai ordonate în multe. Inteligenţa lor, ca și pielea, are altă catifea, mai fină. Stând deasupra – și mă refer la multe chestiuni de viaţă – reușita e deplină și rog pudibonzii păroși să nu strâmbe din nas.
Încredinţarea acestei uriașe funcţii Ursulei e un gest deștept al sclerozatei Europe. Sunt convins că nu va ieși beată din covorul roșu, ca alte somităţi masculine ale conducerii continentale, nu se va pipăi constant pe șliţ, în căutarea ideilor, când urcă la pupitru. Își va mângâia poate o șuviţă, ceea ce va liniști instinctiv auditoriul masculin.
Eu zic că e bine. Prea mulţi bărbaţi care sforăie și uită să se spele pe picioare în politica lumii. Bun venit Ursula în politica scălâmbă a marii Europe unde e nevoie de o mână și o pricepere de femeie spre a aerisi odăile care miros a stătut!