Nicoleta Dumitrescu

Pe principiul cine greşeşte plăteşte, directorul companiei cu una dintre cele mai alambicate titulaturi – CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – a renunţat, de bună voie, la funcţie. Nu a fost o retragere cu torţe şi prea mult tam-tam, deocamdată, pentru că, de fapt, a fost obligat să plece. Premierul a cerut revocarea acestuia din funcţie, fiind, de fapt, pentru a treia oară când şefa Guvernului i-a cerut demisia, după ce a analizat activitatea instituţiei, aceasta găsind raportări false şi management defectuos, conducerea companiei asumându-şi termene nerealiste și dezinformând cu privire la stadiul proiectelor.

Dar, cine a fost Narcis Neaga, fostul director al CNAIR? Un om bun la toate! Mai bine zis, competenţa sa a fost atât de bine apreciată încât a avut cumul de funcţii, evident foarte bine remunerate. Conform declaraţiei sale de avere, anul trecut, veniturile pe doar opt luni la conducerea companiei au fost de 179.000 de lei, la care s-au adăugat 16.190 de lei pentru funcţia de consilier al ministrului Transporturilor, 40.575 de lei ca membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi București şi 4.584 de lei ca membru în Consiliul de Administraţie al CNAIR.
Care a fost însă câştigul infrastructurii rutiere din România? Cu siguranţă, şoferii sunt cei mai îndreptăţiţi să dea răspunsul, în condiţiile în care drumurile patriei devin din ce în ce mai impracticabile, în ciuda faptului că, o dată la patru ani, în campaniile electorale, investiţiile în infrastructură, başca autostrăzile, sunt pe primul loc la capitolul promisiuni!
Punând însă în balanţă cumulul de funcţii şi realitatea din teren, aşa se întâmplă atunci când, la propunerea sau sugestia unor politicieni, doar anumite persoane ocupă, evident, anumite funcţii. Iar asta nu este de ajuns, drept răsplată acestea mai fiind nominalizate şi în tot soiul de CA sau AGA unde indemnizaţiile lunare sunt aproape cât lefurile pe o jumătate de an ale multor români. Şi-atunci, să te mai miri de ce legea melcului este cea care se pune în aplicare pe mai toate şantierele drumurilor din România? În niciun caz, având în vedere şi faptul că, atunci când vin în ţara noastră, străinii se miră, în primul rând, de două lucruri: numărul mare de maşini – cele mai multe modele noi, de fiţe, şi drumurile foarte proaste!
Cine este de vină? “Prinde orbul, scoate-i ochii !”, pentru că, în ultimii 20 de ani, cei care au ajuns la putere, când a fost vorba despre nerealizări în infrastructura rutieră, nu au făcut altceva decât să arunce vina pe cei care au fost înaintea lor! Eşecurile, însă, nu i-au împiedicat niciodată pe guvernanţi să declare, mai ales pe la diverse reuniuni de partid, că investiţiile în şosele reprezintă o prioritate, nefiind uitate nici… autostrăzile cap-coadă!
Pe de altă parte, dacă ar fi să punem cap la cap toate promisiunile, în ţara asta n-ai mai avea loc unde să arunci un ac din cauza faptului că, la tot pasul, ai dab numai de drumuri ca-n palmă şi de autostrăzi pe lângă care ar curge, culmea, numai lapte şi miere!
Şi-asta datorită faptului că pe toate le-au coordonat şi supravegheat numai oameni buni la toate!