Rusia va lua în considerare o posibilă extindere a acordului său privind reducerea producţiei de ţiţei încheiat cu Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alte state din afara cartelului, a declarat ieri pentru Reuters vicepremierul rus Anton Siluanov, citat de Agerpres.
„Există multe probleme economice şi strategice legate de acest acord. Le vom examina cu atenţie”, a afirmat Siluanov, în marja unei conferinţe care se desfăşoară în Kazahstan.
De la 1 ianuarie, pentru a sprijini creşterea preţurilor, OPEC şi alţi producători de ţiţei (alianţa OPEC+) au decis să reducă producţia cu 1,2 milioane bpd, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019. La reuniunea de la Viena, din 25-26 iunie, ar urma să se decidă dacă pactul va fi extins.
Dar întâlnirea ar putea fi amânată până în 3-4 iulie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
O altă sursă din OPEC a declarat: „Discutăm o creştere a producţiei, dacă preţul barilului de ţiţei urcă spre 80 de dolari. Totul depinde de nivelul la care se vor situa preţurile în mai şi iunie”.
La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iulie a crescut marţi cu 1,42 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 70,11 dolari.