Verdictul privind a treia clasată în eşalonul secund, echipa care va merge la barajul de promovare, se amână până în ultima etapă, când Petrolul va primi vizita celor de la Academica Clinceni (echipă care a obţinut biletele de Liga I), iar U. Cluj va juca, tot pe teren propriu, cu Pandurii, ardelenii având de apărat avantajul din clasament pe care îl au acum.
Ieri, pentru a păstra şanse la acest duel “cu urechea la celălalt meci”, “lupii” au mers la Arad cu gândul la cele trei puncte puse în joc, singura posibilitate prin care să mai spere până în ultima etapă, revenirea lui Marinescu în primul unsprezece dar şi apatia gazdelor, în partea secundă, dovedindu-se atu-urile câştigătoare.

1/2 şi 6 +…

Şi, pentru că tot este la modă să speculezi pe tema pariurilor, Petrolul a avut parte de un succes frumos, cu răsturnări de scor şi goluri multe!
Astfel, echipa ploieşteană a întors scorul, de la 0-2, la 4-2, cu “dubla” lui Sergiu Arnăutu şi reuşitele lui Marinescu şi Bogdan Rusu.

PetrolulMeciul a început într-o notă de echilibru, însă, uşor-uşor, echipa gazdă avea să devină tot mai periculoasă. Ciucur (10) i-a dat primele emoţii lui Lungu, trimiţând, de la 18 metri, puţin alături, iar Costin (18) a încheiat o cursă, pe partea dreaptă, cu un şut ce a ocolit colţul lung. Până la urmă, plusul de vivacitate al arădenilor a făcut diferenţa, puştiul Oroian (31) deschizând scorul cu un şut superb expediat de la 22 de metri, uşor lateral stânga, la care balonul a “muşcat” din transversală înainte de a poposi în plasă, iar Şeroni (43) a majorat scorul, înscriind cu capul, din mijlocul careului, după un corner bătut de pe partea dreaptă. “Lupii” păreau KO, dar ARNĂUTU (44) le-a mai dat oxigenul necesar coechipierilor săi, reducând din diferenţă cu un şut plasat, din marginea careului, după o pasă a lui Marinescu.
Apoi, partea a doua a fost una “unidirecţională”, galben-albaştrii revenind spectaculos. MARINESCU (65) a restabilit egalitatea, cu o reluare din faţa porţii după o centrare, de pe stânga, a lui Bogdan Rusu, apoi, RUSU (78) a reluat, cu capul, din faţa porţii, fără replica pentru Orlic, iar ARĂNUTU (88) a stabilit rezultatul final, transformând un penalty obţinut tot de el, după ce, scăpat singur spre buturile adverse, a fost faultat de către Şeroni. Iar “speranţa” de a ajunge în Liga I (pentru care Petrolul a obţinut licenţa necesară din partea FRF) nu a murit, deşi, clar, şansele la o clasare miraculoasă pe podium sunt mici, mici de tot!

UTA Arad – FC Petrolul Ploieşti 2-4 (2-1)

Stadion: “Motorul” Arad. Spectatori: circa 2000.Marcatori: Oroian (31), Şeroni (43)/Arnăutu (44, 88 – pen), Marinescu (65), Rusu (78).
UTA: Orlic – Al. Manea, Cr. Melinte, Şeroni, Copaci – Neagu, Hrezdac – Cr. Costin, Ciucur, Oroian (82 Kanda) – C. Rus (cpt) (69 Miculescu). Antrenor: Cristian Păcurar.
FC Petrolul: Lungu – Borţa (38 Olaru), Ghinga, Cazan, Ţicu – Puşcaş, Chindriş – Saim Tudor (46 Rusu), Marinescu (90+1 Bucşa), Moldoveanu – Arnăutu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Cartonașe galbene: Hrezdac (57), Șeroni (87)/ Pușcaș (71)
Au arbitrat: George Găman (Craiova) – Dragoş Iliescu (Craiova) şi Adrian Popescu (Craiova).
Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) şi Cristian Petropulos (Alba Iulia).
Jucătorul meciului: Laurenţiu Marinescu.