Schimbarea jobului rămâne una dintre cele mai stresante etape din viaţa profesională a românilor, joburile pe pile, anunţurile neadevărate şi lipsa experienţei fiind cele mai mari frici ale acestora atunci când trebuie să se angajeze, arată cel mai recent studiu, derulat de o platformă de recrutare online din România și preluat de Agerpres.
Potrivit cercetării, cea mai mare teamă pentru 22% dintre repondenţi este că joburile cele mai bune sunt luate de cei care au „pile”.
Pentru aproape la fel de mulţi români (21%) cea mai mare frică, atunci când vine vorba de găsirea unui nou loc de muncă, este legată de veridicitatea anunţurilor de angajare.
Temerile pe care le au candidaţii vin, în primul rând, din imaginea pe care o proiectează asupra lor înşişi, astfel că doar 7% dintre repondenţi declară că au completă încredere în ei, din punct de vedere profesional. Atunci când îşi fac propria evaluare, românii consideră că principalele puncte slabe care îi împiedică să obţină jobul dorit sunt: lipsa studiilor superioare, lipsa încrederii în sine, faptul că nu sunt suficient de digitalizaţi, că nu au suficientă experienţă sau, dimpotrivă, sunt supracalificaţi pentru joburile din piaţă.
Potrivit studiului realizat de eJobs, un alt obstacol important de care se lovesc aceştia atunci când vor să-şi schimbe cariera este legat de redactarea CV-ului. Pentru 62% dintre români cea mai mare problemă este că nu au suficientă experienţă şi că, din acest motiv, CV-ul lor va părea neconvingător în ochii recrutorilor. 22% nu ştiu concret ce informaţii ar trebui să includă sau ce format ar trebui să aibă CV-ul. Un român din zece spune că are prea multă experienţă şi nu ştie cum să o comprime, astfel încât forma finală a CV-ului să nu depăşească două pagini.
Nu doar procesul de găsire a locurilor de muncă şi cel de aplicare sporesc nivelul de stres profesional al românilor, ci şi etapa interviului de angajare. Mai mult de jumătate dintre candidaţi se tem că nu au atitudinea potrivită şi că vor părea nesiguri pe ei, din cauza emoţiilor. 37% sunt îngrijoraţi că nu vor şti să răspundă întrebărilor pe care le primesc din partea recrutorului, aproape tot atât de mulţi suferă de „sindromul impostorului” şi cred că nu sunt suficient de bine pregătiţi, în timp ce 33% se tem că vor fi demotivaţi de atitudinea intervievatorului. 20% dintre respondenţi se aşteaptă să fie discriminaţi pe criterii care ţin de vârstă, sex sau aspect fizic.