CS Blejoi a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, Liga A Prahova şi, de această dată, echipa pregătită de Răzvan Vlad nu vrea să mai treacă prin dezamăgirea pe care a trăit-o în urmă cu un an! Atunci, Blejoiul a capotat în meciul de baraj, contra celor de la Venus Independenţa – campioana judeţului Călăraşi, cotată cu şansa a doua în acest duel, reuşind un neverosimil 5-1 în tur, care nu a mai putut fi “întors” în retur, fiind pentru prima dată, în ultimul deceniu, când o echipă prahoveană ratează barajul.
Astfel, profitând de statutul cert de campioană a LIGII A PRAHOVA, ediţia 2018-2019 şi de faptul că a avut o săptămână de pauză competiţională, prin retragerea celor de la CS Ceptura, Răzvan Vlad a stabilit un program de “încărcare fizică”, incluzând 4 antrenamente 8-bîn 4 zile, dorind să pregătească temeinic finalul încărcat de sezon (mai sunt trei etape de campionat, Cupa României – semifinala şi, eventual, finala, plus partidele tur-retur din barajul de promovare în Liga a 3-a naţională).
În program a fost şi un antrenament comun cu echipa de junior ( un joc şcoală) şi echipa de juniori a Blejoiului având “emoţii competiţionale”, aceştia pregătind returul finalei Cupei României pentru juniori (jocul cu Tricolorul Breaza, programat astăzi,de la ora 18.00, după rezultatul din tur 1-1, blejoienii sperând la câştigarea trofeului).

Au mers şi în „spionaj” giurgiuvean

Profitând de weekend-ul liber, duminică, oficiali ai echipei blejoiene au mers în Giurgiu pentru a vedea la lucru una dintre potenţialele formaţii cu care pot ajunge să dea baraj, AFC Singureni. Sistemul competiţional după care se desfăşoară activitatea celor din Giurgiu este unul care va permite urmărirea direct a adversarei, primele două clasate din cele două serii de divizia D urmând să joace meciuri eliminatorii (pe 4 şi 5 iunie, pe terenul din comuna Izvoarele), pentru a merge în finala campionatului, care se va juca pe stadionul “Astra”, din Giurgiu. Argeşul Mihăileşti, AS Mihai Bravu, AFC Singureni (echipă pe care cei de la Blejoi au văzut-o ieri la lucru) şi Energia Remuş fiind cele patru echipe giurgiuvene dintre care se va alege adversara prahovenilor.

Cu cine joacă semifinala?

CS Blejoi – echipă calificată în semifinalele Cupei României, faza judeţeană – trebuie să joace, mâine, partida pentru accederea în finală, dar meciul este posibil să fie amânat! Dacă astăzi nu se va lua o decizie privind contestaţia celor de la CS Cornu, depusă înaintea meciului din “sferturi”, privind dreptul de joc al lui Cristian Negotei, de la CS Breaza, atunci jocul va fi reprogramat, AJF Prahova primind un prim răspuns de la FRF – compartimentul “Internaţional” – privind situaţia jucătorului mai sus menţionat– anume că el este legitimat… neregulamentar!