Petre Apostol

Sportiva prahoveană Ana Bogdan încearcă să ajungă pentru a treia oară consecutiv pe tabloul principal la Internaţionalele Franţei – turneul de Mare Şlem Roland Garros. Jucătoarea de 26 de ani, din Sinaia, a evoluat, ieri, în primul tur al calificărilor, fază în care este cap de serie nr. 15, ocupând locul 126 în clasamentul mondial WTA.
Ana Bogdan s-a confruntat, în primul tur, cu Veronica Cepede, din Paraguay, aflată pe locul 160 în ierarhia WTA. Sportiva din Sinaia a debutat perfect, cu un ghem câştigat pe serviciul adversarei, însă jucătoarea sud-americană a reuşit să recupereze breakul pe finalul primului set, preluând chiar conducerea, scor 5-4. Dar, Ana Bogdan a încheiat setul cu trei ghemuri în care a cedat un singur punct (!), adjudecându-şi actul cu scorul de 7-5. Perioada bună a sportivei prahovene a continuat şi în setul secund, pe care l-a început prin a câştiga primele patru ghemuri, după care a dus scorul la 5-1. Veronica Cepede a avut o scurtă revenire, apropiindu-se la un singur ghem de jucătoarea din Sinaia, dar Ana Bogdan a închis setul şi meciul cu un joc perfect pe propriul serviciu, scor 6-4, în actul secund, avansând în turul secund al calificărilor, după o oră şi jumătate.
În turul al doilea, Ana Bogdan se va confrunta cu jucătoarea din Elveţia – Conny Perrin, în vârstă de 28 de ani, aflată pe locul 142 în clasamentul WTA, care a trecut, în primul tur preliminar, de australianca Arina Rodionova (locul 231 WTA), scor 7-5, 6-1. Va fi primul meci direct dintre cele două jucătoare în circuitul mondial profesionist, iar câştigătoarea se va confrunta, în ultimul tur preliminar, cu învingătoarea dintre elveţianca Timea Bacsinszky (locul 94 WTA, cap de serie nr. 3 pe tabloul calificărilor) şi japoneza Kurumi Nara (locul 236 WTA).