Fost medaliat cu bronz la Campionatul Național de box pentru amatori din 2013, ca senior, dar și multiplu campion naţional de juniori şi tineret, ploieșteanul Amansio Paraschiv și-a construit o carieră de succes în kickboxing, unde a câștigat câteva centuri continentale (WAKO Pro, campion intercontinental WKN şi campion mondial Superkombat).
Totuși, pasiunea pentru box, sport care i-a deschis calea spre performanță, nu a dispărut deloc, Amansio luând decizia de a participa la o gală profesionistă de box, pe 28 iunie, în evenimentul ”Noaptea Spartanilor 2”.
”Alături de Flavius Biea, am decis să îmi dezvolt în pararel și cariera de boxer profesionist, iar pe data de 28 iunie mă voi întoarce la originile mele și voi lupta pentru a doua oară în ringul de box” – a anunțat ”Vikingul”.
Amansio a început să boxeze la 9 ani, călcând pe urmele tatălui său, Gheorghe Paraschiv, campion naţional la profesionişti la începutul anilor ‘90 şi vicecampion naţional ca boxer amator.
Paraschiv a mai boxat la profesioniști, în anul 2015, la Galați, unde l-a învins la italianul Nando Calzetta, la puncte, acum fiind la al doilea său meci în noul proiect pe care a decis să-l urmeze.