La aproape două luni de la începutul misiunii, Israelul va efectua prima aselenizare cu o navetă spaţială privată, devenind al patrulea stat din lume care a reuşit să efectueze acest proces cu succes, relatează businessinsider.com, potrivit Mediafax.
Vehiculul care va întreprinde performanţa este un robot numit Beresheet (Geneză, în ebraică). Acesta a fost construit, începând din 2011, de SpaceIL, o organizaţie non-profit din cadrul Universităţii Tel Aviv.
Robotul Beresheet, care are 589 de kilograme şi este calibrat pentru a ajunge pe orbitele Lunii, a fost lansat pe 21 februarie, prin intermediul unei rachete a companiei americane SpaceX. Cea mai mică altitudine pe care o poate atinge robotul este de 211 de kilometri deasupra suprafeţei Lunii, iar cea mai mare este de 467 de kilometri.
În timpul operaţiunii, Beresheet a făcut fotografii cu cea mai îndepărtată parte a Lunii, de la o distanţă de 550 de kilometri. Aeronava a efectuat câteva fotografii cu Pământul în timpul zborului spre Lună.
Robotul a fost programat ca, atunci când se află pe punctul de a ateriza pe corpul selenar, să treacă printr-o încetinire a arderilor motorului. Această acţiune îl va face să cadă de pe orbită şi să atingă suprafaţa satelitului.