Când sunt deschise muzeele

În perioada 26 aprilie – 12 mai 2019, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale muzeale vor avea următorul program de vizitare: 26 aprilie: închis; 27 aprilie : deschis 9.00 – 17.00; 28 aprilie – 1 Mai 2019: închis; 2 – 12 mai 2019: deschis 9.00 – 17.00.

Unităţi bancare închise

Banca Comercială Română (BCR) informează publicul că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate vor avea următorul program cu ocazia Sărbătorilor de Paşte:
• între 26 aprilie – 29 aprilie – închis, cu excepția sucursalelor din centrele comerciale și mall-uri, care vor funcționa după programul acestora. 1 Mai – închis, cu excepția sucursalelor din centrele comerciale și mall-uri, care vor funcționa după programul acestora.

Program special la Serviciul de Stare Civilă

Primăria Ploiești informează cetățenii că, în perioada Sărbătorilor Pascale, Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești va funcționa după următorul program special: Serviciul de Stare Civilă : 26 aprilie, între orele 9.00-12.00, doar pentru înregistrarea deceselor; 27 aprilie: între orele 9.00-12.00 – doar pentru înregistrarea deceselor; 28 aprilie – închis ; 29 aprilie, între orele 9.00-12.00 – doar pentru înregistrarea deceselor şi primiri dosare în vederea căsătoriei; 30 aprilie : între orele 9.00-12.00 – doar pentru înregistrarea deceselor şi primiri dosare în vederea căsătoriei; 1 Mai, între orele 9.00-12.00-doar pentru înregistrarea deceselor şi primiri dosare în vederea căsătoriei. Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor nu va avea program cu publicul în perioada 26-1 Mai.

Când se pot face cumpărături

Kaufland România anunță programul magazinelor pentru perioada Sărbătorilor de Paște. Astfel, inclusiv astăzi, hypermarketurile vor începe programul în intervalul 07:30 – 08:00, dar vor varia orele de închidere, respectiv între 22:30 – 23:30. Pe 27 aprilie, majoritatea magazinelor vor avea program special de funcționare, cu program scurt, între orele 07:00 – 18:00. Duminică, 28 aprilie, magazinele Kaufland vor fi închise, cu excepția celor din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Gheorgheni, care au program normal de funcționare. Luni, 29 aprilie, magazinele vor avea program scurt: ora deschiderii va varia în funcție de magazine, în intervalul 08:00-09:00, iar ora închiderii, în intervalul 15:00 – 18:00.

De unde se pot cumpăra bilete TCE

Având în vedere zilele declarate libere la nivel naţional în perioada Sărbătorilor Pascale – 26- 30 aprilie, dar şi 1 Mai, şi ţinând cont de programul unităţilor de producţie şi de învăţământ, al centrelor comerciale, TCE Ploieşti a anunţat că programul cu publicul la casieria colectoare, dar şi la alte tonete va fi asigurat conform programului zilei de duminică. Astfel, în intervalul de timp menţionat va fi închis la toneta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, la cele de la Palatul Culturii, Lămâiţa, Gara de Vest, precum şi la cea Colectoare, de pe strada Găgeni. Toneta de la Hale Coreco va avea program între orele 9.00 – 16.30; cea de la Gara de Sud – între orele 6.30 – 20.30; iar cea de la Complex Nord va funcţiona între orele 9.00-16.30.