Petre Apostol

Vineri și sâmbătă, la sala de atletism „Ioan Soter” din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” din București, a avut loc etapa finală a Campionatului României de Atletism în Sală, rezervat juniorilor 2 (atleți născuți în 2002 și 2003, având drept de participare și juniori 2, copii născuți în 2004 și 2005). La competiție au participat peste 400 de sportivi, printre care s-au regăsit și atleți de la Clubul Sportiv Școlar Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, care au înregistrat rezultate foarte bune.
Astfel, la proba de ștafetă 4×400 metri masculin, Andrei Niculiță, Robert Ioniță, Florian Nicolae și David Gudi au adus clubul ploieștean pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, 9-celevii pregătiți de profesoara Maria Andrei cucerind titlul național. Ștafeta ploieșteană a fost cronometrată cu timpul de 3:13.99 minute, spulberându-și concurența, a doua echipă încheind la aproape cinci secunde în urmă: CSM Pitești (3:18.78 minute).
Podiumul a fost completat de ștafeta de la LPS Pitești (3:19.25 minute), în cadrul probei luând startul 12 echipe.
De menționat că unul dintre componenții ștafetei campioane s-a remarcat și în cadrul întrecerii individuale, David Gudi adjudecându-și medalia de bronz la proba de 400 metri.
Atletul ploieștean a fost cronometrat cu timpul de 51.97 secunde, urcând pe a treia treaptă a podiumului de premiere, sosind în urma sportivilor Adrian Bondoc (CSM Drobeta Turnu Severin, 50.96 sec.) și Dumitru Ionaș (CSM Pitești-CSM București, 51.64 sec.), în cadrul probei luând parte 71 de sportivi.
De menționat că, la sfârșitul săptămânii, la Bacău, secția de atletism de la CSȘ Ploiești se va lupta pentru medalii și la Campionatul Național pentru juniori 3, profesorii Maria Andrei și Florin Andrei sperând la cel puțin o clasare pe podium din partea elevilor lor.