Petre Apostol

Luna viitoare, Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti va găzdui turneele organizate de România în ultima rundă preliminară a Campionatelor Europene de Volei U16 feminin (jucătoare născute în 2004 și mai mici) şi U17 masculin (jucători născuți în 2003 și mai mici). Va fi pentru al treilea an consecutiv în care pe parchetul arenei ploieştene vor evolua echipe naţionale de juniori ale României, în 2018 jucând reprezentativele U20 masculin şi U19 feminin în preliminariile Europenelor.
De curând, s-a stabilit şi programul turneelor găzduite de oraşul Ploieşti, meciurile urmând să se desfăşoare în perioada 24-28 aprilie.
La feminin, echipa tricoloră, antrenată de Adrian Radu și Dorin Vărșăndan, face parte din grupa C, alături de reprezentativele Cehiei, Slovaciei și Letoniei. La ediţia anterioară a competiţiei continentale desfăşurată la această categorie de vârstă, în 2017, Naţionala României s-a situat pe locul al şaptelea.
La masculin, echipa naţională a României, antrenată de Constantin Burungiu și Cornel Țiboacă, a fost repartizată în grupa D, alături de selecţionatele Sloveniei, Danemarcei și Estoniei.
Programul meciurilor din grupele găzduite de Sala „Olimpia” este următorul:
U16 femininvole 16i
24 aprilie, ora 20:00: România – Letonia
25 aprilie, ora 15:00: Slovacia – Letonia
25 aprilie, ora 17:30: România – Cehia
26 aprilie, ora 15:00: Cehia – Slovacia
27 aprilie, ora 15:00: Cehia – Letonia
27 aprilie, ora 17:30: România – Slovacia
U17 masculinvole 17
24 aprilie, ora 15:00: Slovenia – Danemarca
24 aprilie, ora 17:30: România – Estonia
25 aprilie, ora 20:00: Estonia – Slovenia
26 aprilie, ora 17:30: Danemarca – Estonia
26 aprilie, ora 20:00: România – Slovenia
27 aprilie, ora 20:00: Danemarca – România
La turneul final al Europenelor U16 feminin, găzduite de Italia și Croația, în perioada 13-21 iulie, se vor califica doar câştigătoarele celor cinci grupe din runda a doua preliminară.
La U17 masculin, turneul final al competiţiei continentale este organizat de Bulgaria, în perioada 13-21 iulie, iar la acesta, din runda a doua preliminară, se vor califica echipele câştigătoare ale celor cinci grupe şi formaţia de pe locul secund care va avea cel mai bun punctaj.