Păgânii etiopieni au atacat Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit în secolul al VIII lea, crezând că mănăstirea adăposteşte multe bogăţii. Pentru că nu au găsit bunuri materiale, aceştia au decis să îi treacă prin ascuţişul sabiei pe vieţuitorii de acolo.
Monahii, sfătuiţi de Stareţul Toma, au zis: „Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, şi prearusinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toţii junghiaţi aici, junghiaţi vom fi pentru dragostea noastră pentru Hristos pentru Care am şi venit să locuim aici.” Astfel, pe unii dintre ei arabii i-au ucis cu săgeţi, iar pe alţii i-au închis de vii în peştera Sfântului Sava. La uşa peşterii au pus apoi foc, astfel încât monahii dinăuntru au murit cu toţii sufocaţi de fum. Aşa şi-au dat sfintele lor suflete mucenicii lui Hristos. Mucenicia lor preaslăvită a fost înaintea Praznicului Luminat al Învierii Domnului din anul 796 după Hristos, când pe scaunul împărăţiei Răsăritului se aflau Constantin şi Irina, iar Patriarh al Ierusalimului era Arhiereul Ilie.