Până pe 15 martie 2019 trebuie depusă Declarația Unică de venit, de către persoanele fizice autorizate (PFA), de către cei care obțin venituri independente, din drepturi de autor sau alte venituri extrasalariale, potrivit Hotnews.
Conform Ghidului ANAF 2019, Declarația Unică se depune până la data de 15 martie 2019, inclusiv, de către persoanele fizice care au obligaţia:
– declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018;
– declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2019;
– declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.
De asemenea, Declaraţia unică se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.
Potrivit consultantului fiscal Adrian Bența, citat de Hotnews, veniturile supuse declarării sunt:
a)activităţi independente, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, pe baza datelor din contabilitate; b)venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă; c)cedarea folosinţei bunurilor pentru care venitul net se stabileşte în sistem real sau pe baza cotelor forfetare de cheltuieli; Notă: Nu au obligaţia completării subsecţiunii contribuabilii care au realizat venituri din arendă şi/sau din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria este exprimată în lei şi care nu au început activitatea în luna decembrie, nu au optat pentru stabilirea venitului net anual în sistem real, iar la sfârşitul anului anterior celui de raportare nu sunt îndeplinite condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente. d)activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, pe baza datelor din contabilitate; e)piscicultură şi/sau silvicultură; f)transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar; g)alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei.
Declaraţia se depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe site-ul www.anaf.ro, pe baza credențialelor; prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.
Pentru informații suplimentare, se poate consulta OpANAF nr. 49/2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţii.