Preşedintele rus Vladimir Putin le-a promis ieri ruşilor, în timpul discursului său anual susţinut în faţa Adunării Federale (Parlamentul), o ameliorare a situaţiei lor ”începând cu acest an”, informează AFP şi agenţiile de presă ruse, citată de Agerpres.
„Nu trebuie să aşteptăm, ci să îmbunătăţim situaţia începând de acum (…). Din acest an, (ruşii) trebuie să simtă o ameliorare”, a declarat Putin în faţa celor două camere reunite ale Parlamentului, anunţând măsuri de susţinere pentru familii, în scopul creşterii natalităţii şi pensiilor, al îmbunătăţirii calităţii şi accesibilităţii serviciilor medicale şi alte ajutoare sociale.
„Sărăcia îi apasă efectiv pe oameni (…), 19 milioane de persoane trăiesc astăzi sub pragul de sărăcie. Este prea mult”, a spus Putin, afirmând că este necesar să se pună în funcţiune un „contract social” pentru populaţia aflată în nevoie. „În următorii cinci ani, circa nouă milioane de persoane vor beneficia de un asemenea sprijin”, a precizat el. „Mai mulţi copii, mai puţine impozite”, a mai declarat preşedintele rus, pe fondul unei scăderi a veniturilor reale ale populaţiei ruse în ultimii cinci ani şi a creşterii TVA de la 1 ianuarie.
Potrivit TASS, discursul din acest an al lui Vladimir Putin se axează pe probleme de dezvoltare internă a Rusiei. Acesta este primul discurs al preşedintelui rus Putin susţinut în faţa deputaţilor şi senatorilor după realegerea lui, în martie 2018, cu 76% din voturi, pentru un al patrulea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse care se va încheia în 2024 şi care, conform Constituţiei, ar trebui să fie ultimul.