O nouă tehnică în domeniul terapiei cu celule stem ar putea reduce necesitatea intervenţiei chirurgicale în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu osteoartrită, potrivit Press Association, preluată de Agerpres.
În cadrul primului studiu clinic efectuat pe eşantioane de ţesut uman, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Edinburgh testează capacitatea celulelor pacienţilor de a repara leziunile articulaţiilor.
După ce studiile anterioare au fost efectuate pe ţesuturi animale, cercetătorii analizează în prezent efectele tratamentului cu celule stem asupra fragmentelor donate de pacienţii supuşi operaţiilor de înlocuire a şoldului.
Modelul va fi utilizat pentru dezvoltarea unor modalităţi de introducere a propriilor celule stem ale pacientului în articulaţiile lezate.
Echipa de oameni de ştiinţă susţine că celulele stem – celule unice cu capacitatea de a se transforma în orice tip de celulă – s-ar putea preschimba apoi în celule ale cartilajelor, înlocuind ţesutul lezat.
Dacă se dovedeşte un succes, tehnica ar putea netezi calea către realizarea unor tratamente ce vor reduce necesitatea efectuării intervenţiilor chirurgicale invazive.
Osteoartrita este o afecţiune caracterizată de degradarea ţesutului situat între oase cunoscut sub denumirea de cartilaj articular, ceea ce provoacă dureri de articulaţii, inflamaţii şi dizabilitate.
Tratamentele utilizate în mod obişnuit pentru această problemă de sănătate, care afectează în general articulaţiile genunchiului, şoldului şi gleznei, ar avea beneficii pe termen scurt.
”Milioane de pacienţi se confruntă cu dureri articulare şi dizabilitate din cauza osteoartritei, printre aceştia numărându-se atât persoane active cât şi vârstnice”, a declarat conducătorul studiului, Anish Amin de la Universitatea din Edinburgh.
”Potenţialul de regenerare a ţesutului lezat al articulaţiei cu ajutorul chiar al celulelor stem provenite de la pacienţi este foarte interesantă şi reprezintă cu adevărat soluţia de tratament supremă. Suntem încrezători că cercetarea noastră va avea rezultate promiţătoare”, a adăugat specialistul.