Violeta Stoica

Controversatul parc din zona de vest a municipiului Ploiești a trecut de faza răgăliilor, dar încă nu a scăpat de cea a exproprierilor.
Primăria Ploiești a pierdut pe fond un proces civil referitor la cuantumul unor despăgubiri acordate unei firme din zona Parcului Municipal Ploiești Vest, acțiune deschisă în instanță în luna iunie a anului 2016. Însă, deși așa ar părea, nu evaluarea terenurilor expropriate a dat bătăi de cap municipalității ploieștene, ci valoarea bunurilor dezafectate de către societatea pe al cărei teren s-a construit, în mare parte, drumul către intrarea în parcul de zeci de hectare de lângă Gara de Vest.
Accesul în Parcul Municipal Ploiești Vest a reprezentat una dintre problemele care ar fi trebuit rezolvate, în anul 2016, pentru că această bretea de legătură aflată în prelungirea străzii Mărășești și a pasajului suprateran de la Gara de Vest a fost una dintre obligațiile aferente municipalității pentru ca să devină eligibile proiectele de construire a Centrului de excelență în afaceri pentru tineri și a parcului din vestul orașului.
Acum, Primăria Ploiești, în solidar cu Consiliul Local Ploiești, a fost obligată de instanță să plătească firmei expropriate inclusiv contravaloarea bunurilor dezafectate aflate pe terenurile pe care s-a construit drumul spre Parcul Vest.

Primăria Ploiești va plăti cu vârf și îndesat exproprierile făcute în anul 2016 pentru construirea unui drum de doar doi kilometri, aflat pe partea stângă la coborârea pasajului de la Gara de Vest, înspre Parcul Municipal Vest.
Cu câteva zile în urmă, Tribunalul Prahova s-a pronunțat, pe fond, în procesul civil intentat de SC Kremsmueller România SRL Primăriei Ploiești și Consiliului Local Ploiești, în care se contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de municipalitatea ploieșteană la momentul martie 2016.
La 13 februarie 2019, judecătorii de la Tribunalul Prahova au decis să admită în parte cererea firmei reclamante prin care se solicita reevaluarea cuantumului despăgubirilor 3-aacordate de Primăria Ploiești în anul 2016, atunci când trebuia să fie realizat drumul către Parcul Vest, dar terenul nu era liber, ci a fost nevoie de exproprierea proprietarilor din zona respectivă pentru construirea căii de acces menționate.
Astfel, după aproape trei ani de la începerea procesului civil pe fond, magistrații au constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de despăgubiri în valoare totală de 45.111 euro pentru terenurile expropriate în suprafaţă totală de 2753,8 m.p., situate în Ploieşti – Centura de Vest. Practic, față de valoarea inițial stabilită de comisia Primăriei Ploiești, de 44.331,31 euro, instanța de judecată i-a obligat pe intimați (Primăria Ploiești și Consiliul Local Ploiești) să plătească contestatoarei, în solidar, suma de 45.111 euro, reprezentând despăgubiri pentru terenurile expropriate în suprafaţa totală de 2753,8 m.p., situate în Ploieşti, Centura de Vest.
În afara celor 780 de euro suplimentari, însă, Tribunalul Prahova a mai decis ca pârâții să mai achite contestatoarei și suma de 171.518 de lei, reprezentând contravaloarea gardului împrejmuitor, a reţelei de iluminat public, a platformelor balastate, dezafectate de pe vechile amplasamente şi amplasate pe alte terenuri aparţinând contestatoarei.
Magistrații au respins însă parțial contestația depusă de firma expropriată, în privința cererii referitoare la obligarea intimaţilor la plata sumei de 338.142,76 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului de 2817,80 m.p., dar i-a mai obligat pe reprezentanții municipalității ploieștene să plătească reclamantei suma totală de 15.102,5 lei cheltuieli de judecată.
Hotărârea poate fi atacată cu apel de către Primăria Ploiești și/sau de către Consiliul Local Ploiești.