Ecaterina Andronescu, ministrul al Educaţiei, a declarat, pentru Digi 24, că elevii cu dificultăţi de învăţare se află acum integraţi fie în şcoli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicaţi, motiv pentru care o variantă ar fi înfiinţarea claselor separate pentru aceşti copii, potrivit Mediafax.
„Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori”, a declarat ministrul Educaţiei, la Digi 24.
Drept urmare, ministrul spune că o variantă ar fi locuri speciale cu profesori de sprijin.
„Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin”, a mai afirmat Ecaterina Andronescu.
Măsura este însă contestată de membrii UNICEF, potrivit aceleiaşi surse, aceştia precizând că elevii cu nevoi speciale se integrează mai bine atunci când sunt expuşi diversităţii.
Adriana Săftoiu, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, a anunţat că va cere audierea în comisie a Ecaterinei Andronescu, ministru al Educaţiei, după ce aceasta a anunţat că elevii cu nevoi speciale ar trebui să aibă clase speciale.
„Andronescu. Ecaterina Andronescu. Vrea clase speciale pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Este una dintre cele mai revoltătoare iniţiative. Sunt zeci de ani de când în țările model în sistemul educaţional efortul e pentru ca acești copii să fie integraţi în învăţământul de masă, iar învăţământul special să fie o excepţie. În loc să găsescă soluţii pentru ca acești copii să aibă profesori de sprijin, integraţi în învăţământul de masă, Andronescu se scuză lamentabil și propune o măsură aberantă, nedreaptă, lipsită de orice responsabilitate faţă de aceşti copii”, scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.