Ieri, bugetul pe 2019 a ajuns la Palatul Cotroceni, președintele Iohannis considerând că acesta nu este unul sustenabil, iar alocarea fondurilor a fost făcută ținându-se cont de interesele „camarilei de partid”. Precizările au fost făcute de Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, într-o declarație de presă.
„Întârzierea neexplicată nici până în prezent a bugetului denotă de fapt lipsa de soluții a Guvernului PSD, soluții pentru problemele reale ale cetățenilor. Un Guvern care și-a demonstrat în repetate rânduri limitele, un Guvern al imposturii, incompetenței, care a picat cu brio, iată, și acest test important – acela de a construi un buget credibil, sustenabil și la timp pentru nevoile românilor”, a spus Dobrovolschi, precizând că președintele Iohannis va anunța în zilele următoare decizia în privința legii bugetului.
Marți, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut președintelui Klaus Iohannis „să renunțe la retorica de campanie electorală” și să promulge cât mai repede legea bugetului, „astfel încât copiii să poată beneficia de la 1 Martie de creșterea alocațiilor”.