Cu 8 prezenţe în tricoul Petrolului în tur, perioadă în care a marcat şi un gol (în foto, în victoria cu Chindia), fundaşul central Florin Plămadă este „ultimul disponibilizat” din lotul petrolist! Unul în care raportul „veniri/plecări” se schimbă de la o zi la alta, în favoarea primei categorii, pe rând, aproape o echipă întreagă părăsind, deja, divizionara secundă ploieşteană.
Fundaşul central de 26 de ani, sosit „de la liga I”, în vară, când fostul antrenor, Leo Grozavu l-a adus de la FC Botoşani, a fost înştiinţat de către conducerea executivă că „trebuie să-şi caute echipă”, acceptând, într-un final, termenii propuşi pentru rezilierea angajamentului!
Fostul internaţional de tineret avea contract până în anul 2020 la Ploieşti, iar printre posibilele sale destinaţii se află şi ACS Poli Timişoara, club preluat oficial, de ieri, de către Valeriu Răchită.

Vivi „inginer” şi la Timişoara

Prezentat ieri la Timişoara, Răchită a spus că se va implica foarte serios în construcţia noului stadion, care ar urma să fie amplasat lângă terenul unde joacă Ripensia, în cartierul Ciarda Roşie!
Valeriu Răchită este încrezător că poate găsi şi propulsa spre fotbalul de performanţă şi un junior timişorean. ”Pe Budescu eu l-am găsit, la Petrolul, era la echipa de U16. Şeful centrului de copii şi juniori mi-a zis că era prea mic. Poate voi găsi şi la Timişoara un Constantin Budescu”, a precizat Răchită, care, până la 30 iunie 2019 nu are voie să îşi demisia şi spune că explicaţia e legată de construirea noului stadion. ”Este o clauză pe care domnul primar a ţinut să o pună. Până la 30 iunie nu am voie să-mi dau demisia. Chiar mă sunase mai demult cineva din primăria Timişoara, erau interesaţi cum au adus conceptul de stadion englezesc la Ploieşti. Era vorba de mine. Mă voi ocupa de elaborarea şi proiectare, ceea ce ar fi o realizare extraordinară”, a spus acesta, ieri, la prezentarea din Banat.