Giorgiana Radu

Scrisul, armă imbatabilă, unealtă a celei de-a patra puteri în stat, izvorăşte uneori din prea plinul interior sau pur şi simplu din dorinţa de a împărtăşi altora idei, impresii, întâmplări. Melancolia, nedreptăţile, poveşti care arată tragediile unor vieţi, fac deseori subiectul scrisului. De prea puţine ori aşternem pe hârtie (fie ea şi electronică) teme pozitive şi vesele. Publicăm rar materiale în care apreciem munca unor oameni sau realizări importante şi atunci, poate, o facem dintr-o anume obligaţie. Pare difícil să creionăm bucuria. De ce nu ne e la îndemână să tipărim în cuvinte fericirea, zâmbetul, împlinirea? De ce suntem atraşi spre transpunerea dezamăgirii, nemulţumirii, urâţeniei morale a unor inşi? Sau cititorul ne cere aşa ceva?

Poeţii slăvesc în creaţiile lor iubirea dar, de asemenea, picură printre versuri, dorul, neîmplinirea, moartea. George Bacovia ne poartă în sicriele de plumb, printr-o poezie pe care a scris-o la vârsta de 20 de ani.
“Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb și funerar veştmânt —
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.”
Ce l-a determinat, oare, pe tânărul Bacovia să scrie aceste versuri la vârsta la care viaţa se învăluie în verdele crud al câmpiilor şi mirosul florilor de cireş?
Nici Eminescu nu ni se arată optimist. Poeziile sale de dragoste nu ne înfăţişează prea des împlinirea şi fericirea. Tema morţii fumegă frecvent printre versurile geniului tutelar al literaturii române.
“Mai am un singur dor,
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării”.
Un scriitor contemporan spune că, uneori, talentul se revarsă în cascade uluitoare, pe fondul unor boli cumplite. Oameni care duc lupte acerbe cu inamicul fără milă îşi exteriorizează suferinţa în creaţie literară de mare însemnătate.
Nu demult, un cântăreţ străin (nu-mi amintesc acum numele) declara că nu poate compune atunci când este fericit. Să fie fericirea un impediment în calea creaţiei sau doar nu suntem noi în stare s-o aşternem în cuvinte?
Alegem să trăim singuri fericirea, binele, împlinirea, pe când pe celelalte – durere, dezamăgire, nemulţumire – le împărtăşim cu cei din jurul nostru. Poate spre a fi mai uşor de asimilat aceste stări sau aşteptând – cine ştie! – opiniile şi sfaturile celor care ne citesc.
Scrisul, meserie sau hobby, este un dar nepreţuit. Prin scris se pot schimba destine, se aduce în vizorul opiniei publice micimea unor înalţi care deţin frâiele ţării. Tăişul scrisului poate cresta mai adânc decât o lovitură fizică. Adunat între coperţile unei cărţi, scrisul devine nemuritor dacă harul îl irigă, urmă neîndoielnică a existenţei noastre peste timp.
Cei care trăiesc bucuria scrisului sunt binecuvântaţi, indiferent de stil şi tema abordată. Păcatele, erorile scrisului ziaristic, când sunt, vor fi decontate cândva.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înțelepte
Articolul următorInfomedica