Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, luni, CCR în legătură cu Legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice care permite poliţiştilor să folosească dispozitive cu electroşocuri. Şeful statului argumentează că proiectul a fost adoptat fără avizul CSAT, potrivit Mediafax.
Actul normativ sesizat la CCR de către preşedinte are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice în scopul adoptării unor măsuri care să conducă la creşterea capacităţii de intervenţie în acest domeniu. Legea instituie instrumentele legale necesare exercitării atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar şi a celor necesare asigurării unei protecţii juridice şi fizice a personalului angajat.
Şeful statului argumentează că modificările legislative oferă o serie de drepturi poliţiştilor. De exemplu, o prevedere nou introdusă arată că poliţistul are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei în situaţia în care „acesta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală”.
„Sintagma „motive verosimile” nu este una definită în cuprinsul modificărilor aduse actului normativ, contrar exigenţelor de tehnică legislativă, fiind una neclară, de natură să lipsească norma de precizie şi claritate, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie”, susţine Iohannis.
De asemenea, o prevedere nou introdusă oferă dreptul poliţistului de a conduce o persoană la sediul poliţiei atunci când „din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală”, iar potrivit art. 324 alin. (1) lit. d), un alt motiv care permite poliţistului să conducă o persoană la sediul poliţiei este cazul în care „luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru acesta sau pentru ordinea publică”, potrivit sursei citate.
Preşedintele României apreciază că formularea este lipsită de claritate şi precizie, iar o astfel de măsură reprezintă o restrângere a exerciţiului libertăţii individuale, „fiind de natură să încalce exigenţele stabilite de art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale”.
Şeful statului face referire şi la dispoziţia nou introdusă în lege „poliţistul are dreptul de a utiliza bastoane, tonfe, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale persoanei, atunci când: a) utilizarea forţei fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat, sau b) aceasta intenţionează să săvârşească sau săvârşeşte acţiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanţe sau animale ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor”.
Klaus Iohannis argumentează că, având în vedere efectele pe care astfel de mijloace le pot avea asupra integrităţii fizice a persoanelor vizate, „folosirea de către poliţist a dispozitivelor cu electroşocuri reprezintă o măsură disproporţionată în raport cu scopul său prin raportare la art. 53 din Constituţie”.
Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice a fost adoptată fără solicitarea avizului CSAT, mai spune preşedintele României.