Petre Apostol

Ieri, au avut loc probele din cadrul Cupei Naţiunilor la Sanie, întrecere de calificare pentru Cupa Mondială, a şasea rundă din acest sezon având loc pe pârtia de la Sigulda, din Letonia. Reprezentativa României este prezentă la probele de simplu, masculin şi feminin, cu patru sportivi, toţi fiind originari din Prahova.
Cupa Naţiunilor a debutat cu proba de simplu masculin, la care pentru România au concurat Valentin Creţu şi Andrei Turea, ambii fiind prezenţi, anul trecut, la Jocurile Olimpice de la PyeongChang. Amândoi au reuşit să se califice la etapa din Cupa Mondială, Valentin Creţu fiind primul dintre aceştia, sportivul de la CSA Steaua şi format la CSO Sinaia sosind pe locul 16, cu timpul de 49.333 secunde, având o întârziere de 1.331 secunde faţă de primul clasat, letonul Kristers Aparjods.
Tânărul de 20 de ani de la CSO Sinaia, Andrei Turea, a fost al nouălea la start, însă a încheiat cu al 18-lea timp (49.711 secunde), reuşind să prindă penultima poziţie de calificare la Cupa Mondială.
În proba de simplu feminin a Cupei Naţiunilor, disputată ieri, Raluca Strămăturaru a fost prima dintre concurentele tricolore, sportiva din Buşteni situându-se pe locul al şaselea, cu timpul de 42.524 secunde, încheind la 0.409 secunde de prima clasată, letona Kendija Aparjode.
Cealaltă reprezentantă a României, Carmen Manolescu, a încheiat pe locul 13, fiind cronometrată cu timpul de 43.460 secunde. Amândouă sportivele sunt legitimate la CSA Steaua Bucureşti, Carmen Manolescu trecând chiar din acest sezon de la CSO Sinaia la gruparea roş-albastră.
Concursul feminin din Cupa Mondială este programat astăzi (ora 17:30 – manşa 1, ora 18:55 – manşa 2), iar întrecerea masculină urmează să aibă loc mâine (ora 9:55 – manşa 1, ora 11:30 – manşa 2).