Cercetătorii de la Universitatea Northwestern au condus un nou studiu în cadrul căruia au utilizat patru factori pentru a prezice cu precizie severitatea şi durata depresiei postnatale, potrivit eurekalert.org, preluat de MedLife.ro.
Specialiştii au fost capabili să prevadă cu succes dacă unei mame i se pot agrava simptomele depresive în primul an de la naştere prin identificarea a patru caracteristici materne ce o pot pune în pericol. Identificarea acestor factori imediat după naştere le oferă mamelor şansă de a cere ajutor în timp util, iar astfel şansele de a se recupera complet sunt mult mai mari.
Cele patru caracteristici sunt: numărul de copii pe care îi are mama; capacitatea ei de a funcţiona în general în viaţă, la locul de muncă şi în relaţii; nivelul de educaţie, ce poate determina accesul la resurse; cât de severă este depresia în primele opt săptămâni.
Predicţiile studiului au fost corecte în proporţie de 72,8%.
Studiul a fost publicat în revista ”Depression & Anxiety”.
”În acest fel putem prezice gravitatea depresiei înainte ca mama să vină la controlul de şase săptămâni. Putem încuraja intervenţia timpurie, iar tratamentul are mai mult succes dacă este administrat mai devreme”, spune Sheehan Fisher, autorul principal al studiului.
Există trei traiectorii ale depresiei: remiterea treptată (cu timpul începe să se îmbunătăţească); îmbunătăţirea parţială (durează un an de la naştere, se îndreaptă în direcţia pozitivă, dar nu dispar toate simptomele); severitate cronică (simptomele se agravează în timp).
Întrebarea principală nu este ”mama se simte deprimată?”, ci ”în ce direcţie se îndreaptă depresia?”. Dacă simptomele se agravează în tim,p tratamentul trebuie ajustat. Nivelul de îngrijire trebuie să fie adaptat în funcţie de fiecare femeie.
Mamele diagnosticate cu depresie postnatală nu au un somn calitativ, au sentimente exagerate de vinovăţie, întâmpină dificultăţi în a face faţa emoţiilor negative, nu se pot concentra şi simt foarte multă suferinţă emoţională.
Depresia nu afectează doar mama, poate afecta negativ şi funcţionarea şi sănătatea copilului. Influenţează dezvoltarea emoţională a copilului, capacitatea de a-şi controla propriile emoţii şi ridică riscul anxietăţii şi depresiei. ”Cu cât depresia rămâne mai mult nediagnosticată, cu atât mai dificil este să o tratăm. În plus, durează mult timp până găsim medicamentele potrivite, ceea ce complică şi mai mult lucrurile”, adăugă Fisher.
Tratamentul pentru femeile din grupul cronic sever diferă şi poate include atât psihoterapie, cât şi medicamentaţie.
Specialiştii au analizat datele colectate între anii 2006 şi 2011 la centrul medical universitar din Pittsburgh. Femeile cu tulburare depresivă postnatală au participat la studiu şi au fost supuse unor teste pentru a le fi evaluată severitatea simptomelor la patru săptămâni, opt săptămâni, trei luni, şase şi 12 luni după naştere. Specialiştii le-au luat interviuri, axându-se pe severitatea simptomelor depresive, pe istoricul medical şi psihiatric, pe funcţionare, pe experienţa obstretică şi pe starea copiilor.
Oamenii de ştiinţă au calculat un scor pentru fiecare femeie, bazat pe cele patru caracteristici, folosind un algoritm ce poate prezice traiectoria depresiei.