F.T.

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au instituit mai multe filtre rutiere pe DN 1 ( în zonele localităților Bărcănești și Comarnic), precum și pe DN 1 A ( Bucov, Găgeni, Fulga și Ciorani), pentru sancționarea șoferilor care nu respectă regulile participării în trafic.
În acest context, au fost controlate 156 de autototurisme, fiind aplicate 10 sancțiuni, în valoare totală de aproape 5.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, pentru consum de alcool, cinci permise.
Cu titlu exemplificativ, IPJ Prahova menționează faptul că, pe raza localităţii Românești, oamenii legii au identificat un bărbat care conducea autobuzul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat). Acesta efectua transport public de persoane în cursă regulată pe ruta Chiojdu-București, având 10 pasageri ! De asemenea, un alt șofer a fost depistat pe DC 159, în localitatea Pleașa, conducând un autoturism, dar aflat sub influența băuturilor alcoolice (0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat).