Circa 360.000 de adolescenţi ar putea muri de SIDA până în 2030 dacă investiţiile făcute în prevenirea HIV nu vor fi intensificate, avertizează un raport UNICEF dat publicităţii, citat de DPA şi preluat de Agerpres.
Cifrele arată că lumea nu va reuşi să pună capăt acestui flagel în rândul copiilor până în 2030, a informat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.
Proiecţiile arată însă că deşi va exista o scădere a numărului de copii şi tineri infectaţi cu HIV care vor muri din cauze legate de SIDA, progresele înregistrate în combaterea SIDA sunt cu mult mai lente în rândul adolescenţilor, definiţi de Unicef drept grupul cu vârste cuprinse între 10-19 ani.
Spre exemplu, se estimează că decesele legate de SIDA vor scădea cu 57% în rândul copiilor sub vârsta de 14 ani până în 2030, comparativ cu 35% în rândul celor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.
„Programele pentru prevenirea transmiterii HIV de la mamă la copil îşi arată rezultatele, dar nu au reuşit prea mult, iar cele pentru a trata virusul şi a preveni răspândirea acestuia în rândul copiilor sunt departe de unde ar trebui sa fie”, a indicat Fore.
Raportul condamnă progresele lente înregistrate în prevenirea HIV în rândul copiilor de vârstă mică, alături de eşecul de a aborda factorii de risc structurali şi comportamentali ai epidemiei.
Spre exemplu, mulţi tineri nu cunosc că au HIV, iar cei care ştiu nu reuşesc să respecte de schemele de tratament.
UNICEF solicită recurgerea la mai multe tehnologii de testare şi diagnostic centrate pe familie, la programele de informare cu ţintă, şi la o mai mare utilizare a platformelor digitale pentru a îmbunătăţi cunoştinţele despre HIV în rândul adolescenţilor.