Lucian Avramescu

Publicam, fix acum un an, acest articol, cu titlul ”Revoluţia Regală, partea lipsă a Revoluţiei din ’89”. L-am recitit. Aș mai avea câte ceva de adăugat, nimic de șters. Îl public, la parastasul de un an al celui care a fost ultimul Rege al României. Sau, cine știe, poate că România Regală n-a murit, ci doar s-a hodinit niţică veșnicie, revenind pentru a așeza din nou Coroana de Oţel pe fruntea patriei. Iată textul meu din decembrie trecut:

Ceea ce se petrece acum în România nu este impresionant, ci de neimaginat. România, o uriașă parte din ea, se pleacă în faţa uitatului său Rege. Mii și mii de oameni stau în ger, o noapte întreagă, pentru a face o plecăciune în faţa Regelui mort, înviindu-l. Fiecare plecăciune, fie că e a elevilor de la Liceul Sava, unde a învăţat școlarul modest și silitor Mihai, fie că e a unui bătrân sosit cu trenul de la Suceava, repară istoria și o așază acolo unde ea ar fi trebuit așezată în 1989.
De ce nu s-a suit Regele pe tron în ’89? Fiindcă el s-a comportat mereu ca un suveran. Ţara încăpea încet și definitiv din nou în mâna celor care l-au alungat din ţară. Regele nu putea fi părtaș la o Revoluţie, așa cum nu poate participa, scandând, la un miting de protest. Regele nu e Fidel Castro, să se bată cu mitraliere în mână. Regele a așteptat, răbdător, harnic în a alerga pentru ţară, convingând străinătăţile că nu suntem un popor canibal, să redevenim, prin noi înșine, ce am fost. Și iată-ne, revenind, la catafalcul lui. Prea târziu? Nu-i niciodată prea târziu. Românii și-au descoperit istoria, mulţi, din ce în ce mai mulţi jenaţi de minciunile pe care le-au crezut din cartea bolșevică de istorie.
Ce face coloana nesfârșită de oameni, de parcă toată România se perindă pe lângă catafalcul Regelui? Ce trebuia făcut, faţă de Regele viu, în 1989.
Trăim, moral, de ani și ani, o decădere sinistră. Românii s-au săturat de ghiolbanii care sfidează, prin comportament și prin bogăţia adunată peste noapte, ajunși nu regi, ci o gașcă de bulibași politici care violează bunul simţ, regulile simbolicei Coroane de Oţel. Modestia a murit odată cu ascunderea coroanei fără opulenţe cu sclipici, coroana făcută din ţeava de tun a Independenţei. Coroana din oţel, puternică, eroică și modestă în simplitatea ei metalică, e simbolul suprem al unei conduite impuse de Carol I, cel care, din banii lui, făcea Castelul Peleș, îndemnând un popor măreţ, la măreţie, un popor risipit, la unitate.
Ce se petrece acum la Palatul Regal, unde Regele Mihai I primește în audienţă poporul său? Ceva incredibil. Ceva ce completează Revoluţia din 1989, partea lipsă a ei. Sub ochii nostri, românii desăvârșesc Revoluţia, îi pun la loc statuia ciobită, dau jos – simbolic – mizeria cabinetelor doi care au devenit iute cabinetele unu și nu s-au mai dezlipit de scaunele pe care le-au utilizat doar pentru a jefui.
Cine va confisca și această Revoluţie Regală, fiindcă șarpele stă mereu pitit în preajmă? Cine va stoarce și utiliza, în folos propriu, marea trezire istorică a românilor cărora li se ridică de pe ochi nu doar întunericul comunist, ci și ceaţa postcomunistă, mai toxică și mai parșivă decât întunericul? Atenţie la hoţii de Revoluţii, dragi compatrioţi! Sunt exersaţi și câștigă mereu! Poate acum…