Mitropolitul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru început acasă, apoi la Iaşi, la Colegiul de la Trei Ierarhi, înfiinţat în timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici se îndreaptă spre Liov, unde va studia la Şcoală Frăţiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Aici a învăţat limba greacă, latină, slavona bisericească şi polona, devenind unul dintre poligloţii vremii. În anul 1649 s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosoftei. În anul 1658 a fost ales şi hirotonit episcop de Huşi, apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
Toată viaţa mitropolitului a fost o trudă neîncetată pusă în slujba poporului şi a limbii romaneşti. În vremea mitropolitului slujbele se ţineau fie în greceşte, fie în slavoneşte, limbi pe care poporul nu le mai înţelegea. Astfel, marea sa grijă era că poporul să înţeleagă ceea ce se slujeşte în biserica: „să-ntaleaga tot spăsenia lui Dumnedzau cu întreg înţeles”.
În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldaţii polonezi au luat cu ei ca ostatic şi pe mitropolitul Dosoftei. Rămâne în exil până la sfârşitul vieţii. A trecut la cele veşnice pe 13 decembrie 1693. A fost înmormântat la Biserică „Naşterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina).
Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost abrobata de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-6 iulie 2005.