În cadrul întâlnirii de la sfârşitul săptămânii trecute de la Ploieşti, pe tema salubrităţii, conducerea Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.) a dat un ultimatum Rosal – operatorul de salubritate din municipiu. Informaţia a fost anunţată ieri de Primăria Ploieşti, prin intermediul unui comunicat de presă, prin care s-a făcut public şi faptul că a fost avansat şi un termen limită, respectiv 14 decembrie 2018, pentru realizarea curățeniei și funcționarea în termeni normali a activității în municipiul Ploiești. Mai mult, s-a făcut precizarea că, în situaţia în care municipiul Ploiești nu va fi salubrizat corespunzător, iar activitatea de salubritate nu se va desfășura în parametrii normali, în mod constant, operatorul actual de salubritate va risca suspendarea licenței de funcționare, afirmaţia aparţinându-i președintelui A.N.R.S.C.
Măsurile dispuse au fost anunţate în cotextul în care, la sfârşitul săptămânii trecute a avut loc ședința comună, pe tema salubrității, la care au participat președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Prahova, Bogdan Toader, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), Bogdan Petru Alexa, reprezentanți ai Ministerului Mediului, ai operatorului local de salubritate, ai Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești. Întrunirea avut loc la propunerea primarului Adrian Dobre, pentru a se stabili o serie de măsuri urgente în vederea rezolvării problemei curățeniei în municipiul Ploiești. În cadrul întâlnirii, edilul a expus situația gravă cu care se confruntă municipiul Ploiești, încă din primăvara acestui an, din punct de vedere al stării de salubritate, precum și măsurile luate de municipalitate, în contextul actual, inclusiv solicitările trimise către A.D.I. cu privire la rezilierea contractului cu operatorul acestui serviciu de utilitate publică. În acest context, s-a menţionat că primarul Adrian Dobre a revenit cu solicitarea către A.D.I., în vederea demarării procedurii de reziliere a actualului contract pentru colectarea deșeurilor menajere, reamintindu-se faptul că, în urma ultimelor controale efectuate, operatorul de salubritate a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 206.500 de lei.