Florin Tănăsescu

Acum, aproape de cumpăna dintre ani, te-ntreb pe tine, Preda Marin, “De ce-ai lăsat delirul nesfârșit?”. Vezi, nu scriu delirul cu “D” mare, fiindcă nebunia a devenit un numitor comun. Iar la numărător stă, cine altcineva sau altceva?, decât nesimtirea. Iar familii întregi de Moromeţi din ţară își iau bocceluţa și spre alte zări se cară. Și te mai miri că fosta-ţi casă abia se ţine-n balamale. Ţara-i tot într-o rână, dacă asta te mai consolează.

Te-ntreb pe tine, nea Marine: numiţii Achim, Paraschiv și Nilă de ce sunt în Guvern ? Probabil este și pentru matale, mon cher, un mare mister, nu doar pentru sufletul neamului în care nu e doar ger, ci “Siberii de gheaţă”.
Hai, treacă de la mine că ai lăsat delirul naţiei nesfârșit și, cel mai probabil, dus din generaţii în generaţii, la infinit. Dar te întreb și altceva, în silă: De ce-ai tras concluzia “Vezi că ești prost,
Cocoșilă!”? Că-ntr-adevăr, ăștia s-au înmulţit ca pirul, nu-i numai unul, ca pe vremea ta. În lista cu datornici/ și restanţe de la bloc găsești pe Cocoșilă Vasile, Cocoșilă Marian, Cocoșilă Ion…
Alt titlu n-ai găsit la best-sellerul “Cel mai iubit dintre pământeni?” Suna urât dacă scriai pe copertă – ori n-aveai rating la vânzare ? – “Cel mai hulit dintre pământeni”?
Și apropo, la “Întâlnirea dintre pământuri” de ce n-ai pomenit de-o ţară aflată nu la răscruce de vânturi (tot ar fi avut o șansă), ci-n bătaie de joc. De ce n-ai scris de defrișarea a ceea ce-au fost cândva codrii de aramă? Acolo unde, în ziua de azi, un prinţ îndrăgind miștocăreala strigă: ”Veniţi să vânăm pe cine nu-i cu noi, ci împotriva noastră, prin Munţii Carpaţi”.
Amarnic te-ai mai înșelat, mon cher! Corect era să fii scris nu “Viaţa ca o pradă”, ci ca o șpagă. Da-n fine, aici ai oarecum ceva atenuante circumstanţe: mita și parandărătul sunt chestiuni postmoderniste, nu auziseși de ele la vremea ta. Sau era pe când nu s-a văzut, azi noi o simţim în buzunarul gol, chiar dacă Nilă ne repetă: „ Așa ceva nu există”.
A, că uitai să-ţi zic: m-am întâlnit cu fi-tu, Niculae. Om școlit, nu un pârlit. Știi ce face acum? Păzește intrarea-ntr-o clădire în care șefă era celebra matale oaie, Bisisica. Iar tu, Marine, taci mâlc, nu zici nimica.
Deci, de ce dracu, mon cher, ai lăsat delirul nesfârșit ? Că ţara mârâie-n surdină, și ultimul angajat la stat, de teama pierderii unui loc de muncă, este slugarnic. El este – aici avuși dreptate – un “Mare singuratic”, în mijlocul unui “Veac de singurătate” .
De “Imposibila întoarcere” ce-ar mai fi de spus? E ca și mortul la groapă, odată dus. A cui e vina? A mata, mon cher. Revino, deci, printre cei mai huliţi dintre pământeni. Și termină „Delirul”.
Altfel, suntem sfârșiţi!